GIM, traumatizat de sfârșitul cumplit pe care l-a avut fratele său: “S-au intoxicat și au murit toți”. Ce mesaj le-a transmis părinților care l-au abandonat | VIDEO
GIM, pe numele real Ion Mihai Ghințan, și-a cântat durerea în finala “Românii au talent” 2021! Iar mesajul puternic al piesei a fost: “Mamă, tată, v-am iertat”. Înainte de a urca pe scena show-ului de la Pro TV, cântărețul a rememorat ziua în care a aflat că fratele său a murit; acesta avea 17 ani și a avut același destin ca alți patru tineri.
GIM, traumatizat de sfârșitul cumplit pe care l-a avut fratele său
În vârstă de 20, rapperul a oferit un interviu copleșitor cu câteva ore înainte de gala din această seară a emisiunii “Românii au talent”.
“Înainte de a intra pe scenă am avut un atac de panică foarte mare (n.r.: în timpul semifinalei). Fricile, gândurile și nesiguranța. Mă gândeam la fratele meu. (…). Mesajele oamenilor mă vindecă”, a spus GIM.
Cântărețul a vorbit despre cât de mult l-a bucurat succesul pe care l-a avut în cadrul competiției, dar și despre destinul crunt al fratelui său la vârsta de 17 ani. El a menționat că, în cazul în care nu se afla la orfelinat, ar fi fost alături de fratele lui… și ar fi avut aceeași soartă.
“Fratele meu era la stână împreună cu alți patru tineri: trei băieți și o fată. Într-o seară, s-au spălat toți, ea s-a spălat ultima și a lăsat butelia deschisă. S-au intoxicat și au murit toți. (…). Dacă nu eram la orfelinat, ajungeam și eu unde este el. Nu mai eram acum”, a mai mărturisit cu durere în glas tânărul artist.
GIM are o poveste impresionantă de viață: a crescut la casa de copii și a fost obligat să își ia soarta în propriile mâini încă de la o vârstă fragedă. În finala “Românii au talent”, sezonul 11, el a venit cu încă o melodie prin care și-a cântat durerea experiențelor din trecut, demne de un film. O puteți asculta imediat ce veți da play la video-ul de mai jos.
Nu rata: Românii au Talent, finala 2021, LIVE VIDEO. Cine a câştigat marele premiu de la Pro TV?
GIM a primit Golden Buzz din partea lui Florin Călinescu
Piesa rap pe care a compus-o și cu care s-a prezentat la audițiile “Românii au talent” 2021 l-a impresionat pe Florin Călinescu atât de mult, încât a apăsat butonul auriu (Golden Buzz).
“Este unul dintre concurenții care au șanse mari să câștige«Românii au Talent», sezonul ăsta pentru că zgândăre această coardă emoțională și fiecare dintre noi s-a lovit de multe ori în viață de nedreptatea asta și îl vedem pe el un fel de purtător de drapel. E un fel de ambasador al luptei noastre cu dreptatea”, a spus Andi Moisescu.
Descoperă și: Românii au Talent, finala. Rareș cântă pentru mama lui: “A plecat în Italia să-mi fie mai bine!”
Sursa foto: captură video Pro TV