Patronul Stelei i-a trecut o bila neagra in cont investitorului de la Dinamo dupa ce acesta ar fi facut haz de necazul lui dupa meciul de miercuri seara.
Unul dintre cei mai „glumeti” finantatori din fotbalul romanesc, Gigi Becali, nu suporta sa i se raspunda la fel. Desi l-a tachinat in nenumarate randuri pe Cristi Borcea, devenit in timp „fin” din rival, cu celebrul „Miau! Miau! Miau” dupa diverse infrangeri ale „cainilor” din Stefan cel Mare, Becali se enerveaza cumplit cand dinamovistul rade de el.
Ultimul episod de acest gen s-ar fi petrecut, conform unor surse din anturajul celor doi, dupa esecul Stelei de la Napoli. Plecat in strainatate, Borcea l-ar fi sunat pe „nasul” Becali pentru a-i ridica putin moralul, dar si pentru a-l ironiza cu privire la eliminarea dramatica din Europa League.
Patronul din Ghencea nu ar fi gustat prea tare gluma lui Borcea si i-ar fi amintit acestuia ca nu va auzi niciodata imnul Ligii Campionilor cantat pentru Dinamo, incheind apoi convorbirea pe un ton suparat.