„Noi parcă am făcut blat în seara asta. Dacă cineva se uita la meci, zicea că facem blat. A fost blat pe faţă. Nu e normal. Steaua nu trebuia să-i lase să intre în careu, că mai avem câteva meciuri. Problema e că noi trebuie să cştigăm meciul cu CFR. Noi nu avem voie să pierdem meciul cu CFR, deci suntem în aceeaşi situaţie, numai că nu ne mai permitem să facem egal”, a tunat Gigi Becali la Digi Sport.
Latifundiarul a ținut să precizeze că afirmațiile pe care le face sunt din postura de simplu susținător al FCSB-ului declarând că nu mai investește în echipă.
„E echipa familiei. Eu nu am mai dat bani de doi ani, ca să susţin echipa. Vorbesc aşa. Nu vrea să vorbească domnul Geambazi. Va vorbi, ca nu cumva să greşească ceva. În prima repriză m-am gândit că au mâncat ceva, care i-a ameţit. Toată echipa era drogată. Bine, Viitorul e într-o formă. Vînă a dat gol. Părerea mea e că dacă Măţan şi Vînă jucau cu CFR… dar nu a fost în formă Viitorul. Problema e că noi trebuie să cştigăm meciul cu CFR. Noi trebuie să fim tari, că e echipa familie, vă daţi seama. Dacă te bate CFR acasă, înseamnă că nu meriţi”, a precizat Gigi Becali la Digi Sport.
După această remiză de la Ovidiu cu Viitorul constanța, FCSB a rămas pe primul loc în play-off, cu 42 de puncte, la o distanță de trei puncte de CFR Cluj. Ardelenii au însă șansa de a egala astăzi la puncte FCSB dacă se vor impune în Copou cu CSM Poli Iași, jocul fiind programat de la ora 20:45.