Gigi mătură Dică după ce acesta şi-a lăudat jucătorii la înfrângere: „Doar un tâmpit face asta!”

De: Cancan
Publicat: 18/11/2017 | 07:00

Gigi Becali nu a stat deloc pe gânduri şi a măturat pe joc cu tehnicianul, afirmând  spus că doar un tâmpit ar felicita jucătorii la înfrţângere.

„Doar un tâmpit ar felicita jucătorii după o înfrângere. Trebuie să spui adevărul la televizor când vezi că Momcilovici şi Teixeira pierd toate baloanele. Jocul e bun când câştigi meciul. Jocul e bun când e mingea numai la tine. Dică a felicitat jucătorii, dar eu nu pot face asta. Dacă facem o analiză, vedem că banda stângă a fost moartă. Momcilovici a fost din alt film. Partea dreaptă, unde a fost Teixeira, a fost moartă. A pierdut toate baloanele”, a tunat Gigi Becali la Digi Sport.   

Finanţatorul a dezvăluit că înaintea meciului i-a spus lui Dică să menajeze jucătorii care vin de la naţională, însă acesta nu l-a ascultat.

„Dică a greşit că l-a pus pe Nedelcu să joace după ce a venit de la echipa naţională. Nu ai cum să câştigi un meci dacă joci cu trei jucători în afara jocului. Trebuia să-l scoată pe Teixeira şi să-l bage pe Man, iar pe Ovidiu Popescu în locul lui Nedelcu. De acum încolo o să-i cer antrenorului să facă două schimbări la pauză. Trebuie scoşi afară, adversarii l-au batjocorit pe Momcilovic. Am să-i spun că vreau schimbări în minutul 20. Dacă nu văd, o să mă impun eu. I-am spus să-l bage pe Vlad în poartă, să avem jucător sub 21 de ani, şi să joace cu doi mijlocaşi centrali odihniţi. De ce? Pentru că eu am trăit momentele astea an de an. Dică nu le-a trăit, dar eu le-am trăit tot timpul. Mereu vedeam jucători veniţi obosiţi de la echipa naţională. La Steaua nu te joci, nu are cum să te bată Iaşiul. Am dat 3 milioane pe Coman, două pe Nedelcu! Eu nu mă joc! Echipa n-a avut nicio atitudine! Cum adică să lăudăm echipa când mâncăm bătaie?!”, a afirmat Gigi Becali.

                                        

Cristi P.