Între Gigi Becali și Primăria Municipiului București este un adevărat război. Miliardarul a cerut executarea silită a instituției conduse de Nicușor Dan, iar instanța i-a dat dreptate, acceptându-i solicitarea. La mijloc este vorba de 770.000 de euro.
În urmă cu o săptămână, CANCAN.RO dezvăluia, în exclusivitate (DETALII AICI), că Gigi Becali a dat decisiva Primăriei. În fața magistraților a ajuns, zilele trecute, un dosar care avea obiect „încuviințare executare silită”. La capitolul părți, patronul FCSB apărea cu titlul de „creditor”, în timp ce Primăria Municipiului București ca „debitor”.
(VEZI AICI: CUM A CÂȘTIGAT GIGI BECALI 1 MIL. € DE LA ANAF. “MAI BINE IAU, ÎN LOC SĂ DAU”)
„Tată, mă judec cu ei de 11 ani. Am câștigat, în sfârșit, am trecut de toate instanțele posibile, dar nu vor să dea banii. La mijloc este vorba de 770.000 de euro. Așa că am cerut executarea silită, după ce am vorbit cu avocații. Este vorba despre o expropriere. Eu am vândut un teren către o companie de telefonie mobilă, cu 700 de euro metrul pătrat, lângă Mall Promenada. Au construit, au făcut șoseaua, dar au trecut pe terenul meu. Și trebuie să dea banii, normal. Asta este povestea. Și acum, repet, nu vor să plătească. Așa că am ajuns cu ei la executare. E simplu, trebuie să plătească„, preciza afaceristul pentru CANCAN.RO.
Între timp, instanța a ajuns la o decizie. Gigi Becali este câștigător! „Încuviinţează executarea silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei azi, 18.10.2022„, se arată în minuta instanței.
Gigi Becali este patronul FCSB-ului și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din țară. A absolvit Liceul Iuliu Maniu din București și, în primă fază, a lucrat ca lăcătuș-mecanic la ICCE, pe platforma Băneasa. Anul 1989 l-a prins lucrând ca paznic, la vane și robineți de la subsolul clădirii.
După Revoluție, grație unui împrumut luat de la Gheorghe Hagi și a banilor pe care i-a moștenit, Gigi Becali a început să importe din Turcia, cu ajutorul unor TIR-uri, blugi, țigări și săpun. Ulterior, în 2008, a ajuns la o avere de 725 de milioane de euro.