Gigi Becali stă cu sufletul la gură în închisoare! Judecătorii dezbat astăzi cererea de contopire a pedepselor afaceristului
UPDATE: Procurorii cer inca un an de inchisoare pentru finantatorul Stelei. Dacă decizia magistraţilor va rămâne neschimbată, Gigi Becali ar urma să execute patru ani de închisoare, în loc de trei ani. Latifundiarul este acuzat că ar fi comis şapte infracţiuni cumulate din cazul Valiza, cazul sechestrării hoţilor maşinii sale şi cazul schimbului de terenuri cu MApN.
Vlad a mai spus că va arăta instanţei de ce nu poate să-i aplice clientului său spor de pedeapsă odată cu contopirea celor trei condamnări definitive în dosarele sechestrării de persoane, schimbului de terenuri şi „Valiza”.
Avocatul a arătat că instanţa nu are fundament legal pentru care să-i aplice lui Becali un spor de pedeapsă, chiar dacă acesta are trei condamnări, argumentul invocat de Vlad fiind acela că judecătorii din dosarul sechestrării au coborât pedeapsa cu mult sub minimum prevăzut de lege.
În acest context, Bogdan Vlad a arătat limitele de pedeapsă erau între şapte şi 15 ani de închisoare, iar judecătorii l-au condamnat pe Becali la trei ani cu suspendare.
Astfel, avocatul a arătat că nu crede că Becali va primi un spor de pedeapsă odată cu contopirea celor trei condamnări, în condiţiile în care acesta, în cazul celei mai grave dintre infracţiuni din cele trei dosare, a fost condamnat la o pedeapsă cu suspendare.
Instanţa dezbate joi, începând cu ora 13:00, cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali.
Ionut Chiperi