Gigi Becali si-a imprumutat prietenii cu 60.000.000 Euro
Omul de afaceri Gigi Becali si-a imprumutat prietenii, dar si firmele la care este actionar cu aproape 60 de milioane de euro, conform declaratiei de avere. Candidat PNG pentru un loc de deputat la alegerile din noiembrie, Becali a descris amanuntit, in declaratia de avere, pe unde sunt 58.800.000 de euro din averea sa. Becali si-a imprumutat chiar si firmele la care este actionar, clubul Steaua cu 76,5 milioane de lei, iar firmele Avicola Iasi si Uzina Mecanica Dragasani cu 15 si, respectiv, cu 2 milioane de euro. Printre cei care au luat bani de la Becali se numara Vasile Geambazi (care ii datoreaza omului de afaceri 12 milioane de euro), Nicolae Nae (18 milioane), Horia Culcescu (15 milioane de euro) si Viorel Tudorache (6 milioane de euro), dar si controversatul om de afaceri Teia Sponte, dator la Becali cu 3 milioane de euro. In afara de terenuri in Bucuresti si in imprejurimi, de actiuni la mai multe firme, un bloc de locuinte sociale construit la Zimnicea, in valoare de circa un milion de euro, si alte sase blocuri de cate cinci etaje a caror valoare este de peste 80 de milioane de euro, latifundiarul din Pipera a mai enumerat o colectie de bijuterii in valoare de 50.000 de euro, dobandita in 1996, si una de ceasuri – toate dobandite in 2005 – in valoare de 250 de milioane de euro. In declaratie apar si doua case, una in Aleea Alexandru din Capitala si una in Pipera, dar si trei masini: un Maybach, un Mercedes si un Audi. Conform declaratiei de avere, Becali nu a primit, in ultimul an, vreun cadou mai scump de 300 de euro, nu are „venituri din alte surse” si nici „venituri din premii si jocuri de noroc”. (M.P.)