Impresionat de povestea lui Alexandru Bostangică, pe care CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a prezentat-o ieri, Gigi Becali i-a oferit celui poreclit “Regele canalelor” o locuinţă într-un complex de cămine din zona Berceni .
Gigi Becali nu a rămas insensibil la drama pe care o trăieşte Alexandru Bostangică, cunoscut şi ca “Regele canalelor”, care locuieşte de peste zece ani pe unde apucă. (vezi detalii AICI). Contactat de CANCAN.RO, site-un nr.1 din România, patronul FCSB i-a oferit bărbatului de 39 de ani o cameră într-un complex de cămine din zona Berceni, construit de latifundiar pentru persoanele nevoiaşe.
“Da, domnule, îl ajut. Cum să-i întorc spatele? Este român ca şi mine şi nu-l mai pot lăsa să sufere. Staţi puţin, vă rog… Luţuleee, vino aici!”, a fost prima reacţie a lui Becali. Omul de încredere al finanţatorului FCSB a fost, imediat, mandatat să rezolve problema lui Bostangică. “Ocupă-te de caz cât de repede poţi, este prioritar”, i-a transmis Becali lui Luţu, după care i-a dat telefonul să discute toate detaliile cu reporterul CANCAN.RO.
“Da, o să-l mutăm în Berceni, într-un complex de cămine, unde domnul Becali a adus şi alţi oameni cu probleme. Chiar acum o să iau legătura cu el să punem totul la punct. Acolo va avea toate condiţiile pentru a duce o viaţă decentă. Va avea un acoperiş deasupra capului şi nu va trebui să-şi facă griji că va fi evacuat”, a precizat fostul fotbalist pentru Cancan.ro.
Faptul că va avea propria locuinţă l-a entuziasmat la maximum pe Alexandru Bostangică. Cu lacrimi în ochi, “Regele canalelor” i-a transmis un mesaj lui Gigi Becali.
“Să-i dea Dumnezeu multă sănătate. Îi doresc tot binele din lume atât lui, cât şi familiei sale. Acest om este un salvator şi merită tot respectul. Îi mulţumesc din suflet că îmi oferă şansa să duc o viaţă normală. Încă nu realizez ce mi se întâmplă, parcă trăiesc un vis. Vă iubesc, domnule Becali!”, a fost reacţia lui Bostangică.
Până să solicite ajutorul lui Gigi Becali, Alexandu Bostangică locuia într-un depozit al unei foste fabrici de mobilă, unde îşi amenajase un adăpost. Proprietarii l-au obligat, însă, să părăsească spaţiul, aşa că “Regele canalelor”, speriat că va rămâne din nou în stradă, a apelat la patronul FCSB. (Gigi Becali condamnă avortul! Toate detaliile AICI).