Gigi Becali, prima reacție după ce a aflat că va scăpa de pușcărie, în procesul în care era acuzat de fraudă la vot. „Era o prostie!”

Publicat: 15/11/2023 | 15:39

Gigi Becali a primit, miercuri dimineață, o veste uriașă în procesul în care era acuzat de fraudă la vot la Referendumul pentru familia tradițională care a avut loc în anul 2018. Pe scurt, latifundiarul din Pipera a scăpat de pușcărie. Patronul FCSB-ului consideră decizia magistraților ca fiind justă.

Datorită faptului că fapta s-a prescris, Gigi Becali a scăpat de orice emoții. De altfel, milionarul considera oricum că procesul penal în care a ajuns implicat „era o prostie”.

E o veste foarte bună pe care am primit-o în dimineața asta și mă bucur că a încetat procesul penal. Oricum, era o prostie. Mă refer in primul rând la cum a fost construit acest dosar împotriva mea, iar alte comentarii nu vreau să mai fac„, a spus Gigi Becali, potrivit PROSPORT.RO.

Gigi Becali a scăpat de un dosar / sursă foto; CANCAN.RO

Gigi Becali a scăpat de pușcărie. Decizia magistraților

Fapta de care era acuzat Gigi Becali s-a prescris în luna octombrie. Patronul FCSB-ului era acuzat de „fraudă la vot, în stare de recidivă”, magistrații luând decizia să ofere un verdict pe 15 noiembrie. Verdictul a venit miercuri dimineață. Omul de afaceri a scăpat de dosar!

Tip soluție: a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului (art. 10 lit. g C.P.P.)

Soluția pe scurt: În temeiul prevederilor art. 396 alin.1 și 6 Cod Procedură Penală rap. la art.16 alin.1 lit. f) Cod Procedură Penală, art.154 alin.1 lit. d Cod Penal și art.5 Cod Penal, cu referire la art. 155 alin.1 Cod Penal interpretat prin Deciziile nr.297/2018 și nr.358/2022 ale Curții Constituționale a României şi nr. 67/2022 a ICCJ – Completul pentru dezlegarea unui chestiuni de drept în materie penală, încetează procesul penal cu privire la inculpatul Becali George, trimis în judecată pentru fraudă la vot, în stare de recidivă, prev. de art. 387 alin. 1 lit. a C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 C.p, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale (faptă din 06.10.2018).

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată la data de 15.11.2023 prin punerea prezentei hotărâri la dispoziția inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței„, se arată în minuta instanței, conform portal.just.ro.

(VEZI AICI: GIGI BECALI, TESTAT ANTIDROG! A FOST VĂZUT LA POLIȚIE LA 3 DIMINEAȚA, DUPĂ CE A AJUNS CU MAȘINA ÎN ȘANȚ)

„Chiar dacă sunt 40 de grade afară, merg să votez”

Gigi Becali a fost trimis în judecată pentru fraudă la vot, după ce a pus ștampila pe buletin la Referendumul pentru familia tradițională care a avut loc în anul 2018, deși nu avea acest drept.

Chiar dacă sunt 40 de grade afară, merg să votez. Și în patru labe merg la referendum. E cea mai mare acțiune din România în ultimii ani. E mai important decât toate războaiele. Depinde viitorul neamului, al copiilor și al nepoților„, spunea patronul roș-albaștrilor.

O să se facă educație și se scrie în manuale ce bine e să fii homosexual. Trebuie să salvăm țara„, a mai afirmat omul de afaceri, la vremea respectivă.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult