Gigi Becali a rămas impresionat de evoluțiile lui Yassine Bahassa, mijlocașul lui FC U Craiova 1948, și este pregătit să “spargă”, din nou, banca în cazul în care FCSB va termina sezonul regular din SuperLiga cel puțin pe locul 2.
În prezent, FCSB este pe locul 3, după o serie de cinci victorii la rând. Roș-albaștrii țintesc titlul în acest sezon, iar Gigi Becali este hotărât să bage adânc mâna în buzunar în cazul în care echipa condusă de Leo Strizu va încheia anul măcar pe poziția secundă în SuperLiga. Yassine Bahassa este primul fotbalist pe care l-ar transfera!
“Tată, spre surprinderea mea Bahassa ăsta are stofă de fotbalist bun și mie îmi pare că e mai bun ca Bauza. Dar e clar că acum e într-o formă mult mai bună ca Bauza. Îmi place Bahassa. Dar îi transmit lui Mititelu două lucruri. Însă, încep cu o întrebare. La ora asta FCU a început să joace din nou foarte bine. A bătut Craiova lui Rotaru și mi se pare că au mai obținut și alte două victorii. Dacă o vor ține tot așa, stai să vezi că vine Mititelu ăsta peste noi în play-off. Și atunci să vezi lupta dracu cu Rotaru și Mititelu pe capul lui FCSB și CFR”, a spus Gigi Becali, potrivit PROSPORT.RO.
Gigi Becali este, însă, sceptic că Adrian Mititelu va renunța la Yassine Bahassa în cazul în care FC U Craiova 1948 va intra în play-off.
“Si acum întrebarea pentru Mititelu: dacă FCU intră în play-off, mi-l mai dă pe Bahassa? Eu cred că nu. Că Mititelu nu intra în play-off ca să se facă apoi de râs. Iar eu mai am o chestie. Un eventual transfer al lui Bahassa asta îl voi discuta doar dacă noi terminăm sezonul regular pe locul 2. Dacă o să fiu în primele două locuri voi băga din nou mâna în buzunar pentru transferuri. Altfel, nu o să mai mă vedeți că arunc cu milioanele în stânga și în dreapta”, a declarat Gigi Becali.