Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a afirmat că i-a plătit suma de 25.000 de euro fundașului Mihai Bălașa pentru a se transfera de la echipa sa la Universitatea Craiova.
Ultimul meci al lui Bălașa la FCSB a avut loc pe 5 august, în meciul de pe terenul Astrei, încheiat cu victoria giurgiuvenilor, 2-1. Deși a început ca titular, Bălașa a fost înlocuit în minutul 40 cu Ionuț Vînă. La finalul partidei, Gigi Becali a recunoscut că el a fost cel care a comandat schimbarea, deranjat fiind de greșeala apărătorului de la primul gol al Astrei.
„Ca să vezi cum mi-am bătut joc de Bălaşa, i-am dat 25.000 de euro să se ducă la Craiova, aşa m-am folosit de el! I-a tăiat capul cineva? A luat salariul la timp, el nu ştia că putea fi schimbat? Nu ştiu dacă e normal sau nu să fie schimbat, dar regulamentul permite. Băi, nene, dacă îi dau 25.000 de euro lui Bălaşa când mă despart de el, înseamnă că-l umilesc?”, a declarat Becali, duminică seară, la DigiSport.
Mutarea lui Mihai Bălașa la Universitatea Craiova a fost oficializată vineri. Deși Becali a dezvăluit că s-a înțeles cu patronul formației din Oltenia pentru un schimb cu fundașul Tiago Ferreira, portughezul întârzie să semneze cu FCSB.