Gigi Becali, făcut praf: “Nenorocirea este că apar unii ca «Fecali», amărâți mental sau rebuturi comportamentale!” Cine l-a distrus pe patronul FCSB-ului
Cornel Dinu și Gigi Becali continuă războiul început în urmă cu mai multe luni. După ce patronul FCSB-ului a declarat despre fostul mare jucător al lui Dinamo că “stă cu câinele, dar comandă în casă la alții”, cel poreclit “Mister” a oferit o replică dură pentru latifundiarul din Pipera.
„E o diferență foarte mare între noi. Îmi vin multe în cap. El exploatează și animalele alea. N-am nimic cu plimbatul oilor prin centrul comunei Pipera. N-am nimic oieritul, e o meserie nobilă, dar el nu știe ce să facă cu oile, le sacrifică.
Cunosc o mulțime de macedoneni de calitate, sunt prietenii mei. Nenorocirea este că apar astfel de amărâți mental sau rebuturi comportamentale. El este o victimă. În România, după anii ’90, s-au rupt barierele. Au venit mulți în centru, care au vrut să aibă orice, cu orice preț. Nu intru în amănunte legat de cum a făcut el averea, nu mai intru în detalii.
El nu poate să înțeleagă ce înseamnă afinitatea dintre câine și om. În toată lumea, aceste animale sunt considerate cei mai buni prieteni ai oamenilor.
Eu am prins de mic dragostea asta, tatăl meu avea 60 de câini.
În toate popoarele care se respectă, ajunse la o anumită cenzură intelectuală, oamenii ca el nu apar la televizor. Modelele adevărate sunt date la o parte și vin aceste rebuturi comportamentale, «Fecali» cum îi mai spunea lumea de prin presă, care ne umplu ziua cu amărăciune”, a declarat Cornel Dinu la TV Telekom Sport.