Război total între Gigi Becali (64 de ani) și Primăria Municipiului București. Miliardarul a cerut executarea silită a instituției conduse de Nicușor Dan, iar CANCAN.RO a aflat, în exclusivitate, toate detaliile litigiului. La mijloc este o sumă imensă! Avem inclusiv declarații în premieră din partea latifundiarului din Pipera.
Deși „rostogolește” milioane de euro, Gigi Becali este foarte atent când vine vorba de banii lui. Nu acceptă, sub nicio formă, să fie „ars” la buzunare. În urmă cu doi ani, i-a deschis proces până și finului Florentin Pandele pentru o datorie (DETALII ÎN EXCLUSIVITATE AICI). Acum, în vizorul patronului de la FCSB, a ajuns Primăria Capitalei!
Potrivit surselor CANCAN.RO, în fața magistraților a ajuns, zilele trecute, un dosar care ca obiect „încuviințare executare silită”. La capitolul părți, Gigi Becali apare cu titlul de „creditor”, în timp ce Primăria Municipiului București este „debitor”. Pentru a lămuri situația, reporterii site-ului nr. 1 din România au luat legătura cu latifundiarul din Pipera, care a explicat, cu lux de amănunte, cum a ajuns, din nou, la „cuțite” cu instituția condusă de Nicușor Dan.
„Tată, mă judec cu ei de 11 ani. Am câștigat, în sfârșit, am trecut de toate instanțele posibile, dar nu vor să dea banii. La mijloc este vorba de 770.000 de euro. Așa că am cerut executarea silită, după ce am vorbit cu avocații“, ne-a declarat Gigi Becali.
(VEZI AICI: CUM A CÂȘTIGAT GIGI BECALI 1 MIL. € DE LA ANAF. “MAI BINE IAU, ÎN LOC SĂ DAU”)
Cum a ajuns Gigi Becali în litigiu cu PMB? Latifundiarul detaliază: „Este vorba despre o expropriere. Eu am vândut un teren către o companie de telefonie mobilă, cu 700 de euro metrul pătrat, lângă Mall Promenada.
Au construit, au făcut șoseaua, dar au trecut pe terenul meu. Și trebuie să dea banii, normal. Asta este povestea. Și acum, repet, nu vor să plătească. Așa că am ajuns cu ei la executare. E simplu, trebuie să plătească”, a mai precizat afaceristul pentru CANCAN.RO.
Exproprierea reprezintă acea operațiune juridică care are ca efecte principale trecerea forțată a unui bun din proprietatea privată în proprietatea publică, în vederea executării unor lucrări de utilitate publică, precum și plata unor despăgubiri.
CANCAN.RO urmează să vă țină la curent cu desfășurarea acestui subiect.
Nu este prima dată când părțile sunt în litigiu. În februarie 2022, FCSB a pierdut a pierdut un proces cu Primăria București, căreia trebuia să îi achite peste un milion de lei. După ce miliardarul s-a ocupat de schimbarea gazonului de pe Arena Națională, clubul nu a mai plătit chiria pentru 15 meciuri.
„O să punem câte 200.000 de euro eu și Primăria (n.r. la momentul respectiv condusă de Gabriela Firea, fina lui) ca să schimbăm terenul. Suma cu care contribuie FCSB va fi scăzută ulterior din chiria pe care ar trebui s-o achităm”, afirma, în 2017, Gigi Becali.
Doar că Nicușor Dan, actualul edil, nu a vrut să recunoască înțelegerea făcută între părți, în urmă cu cinci ani și s-a ajuns la proces.
„FCSB pretinde că au existat înțelegeri între municipalitate și FCSB pentru compensarea acestor sume cu lucrări la gazon, dar astfel de înțelegeri, dacă le-a făcut cineva în trecut, nu au implicat juridic ALPAB.
Administrația se face cu acte și contracte, nu cu vorbe”, a scris primarul Nicușor Dan, pe rețelele sociale.
„Nu avem, mă, bani datorați! Noi am convenit cu Primăria și am zis «Uite, dăm bani pentru gazon și scădem din chirie».
Nu aveau bani de gazon. Și acum nu vor să se mai țină de cuvânt! O să facem recurs”, a fost replica lui Gigi Becali.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.