Anderlecht și FCSB se întâlnesc, joi, în Conference League, Grupa B, etapa a 5-a, iar jurnaliștii din Belgia i-au făcut portretul lui Gigi Becali, patronul vicempioanei României. Presa nu l-a menajat deloc pe miliardar, numindu-l „rasist”, „homofob” și „misogin”.
Derapajele pe care Gigi Becali le-a avut, de-a lungul timpului, în România au ajuns inclusiv în Belgia. Spre exemplu, Het Laatste Nieuws susține că Gigi Becali poate fi descris ca „fiu de cioban, politician, milionar, dar și rasist, homofob și misogin”.
(NU RATA: PARE GLUMĂ, DAR IMAGINILE NU MINT! GIGI BECALI S-A APUCAT SĂ PREDICE ÎN BISERICĂ)
Publicația mai amintește alte declarații oferite de patronul FCSB-ului, care nu-i fac deloc cinste latifundiarului din Pipera:
„Dacă UEFA îmi impune să am echipă de fotbal feminin, mă opresc. Cum să joace o femeie fotbal?”
„Și-a acuzat unii jucători că fac sex prea des cu soțiile lor, iar asta ar fi cauzat forma slabă e echipei”
Totodată, HNL scoate în evidență și faptul Gigi Becali este un om credincios, dar care duce totul la extrem.
„Cina cea de Taină atârnă pe un perete al vilei sale. Nu versiunea lui Leonardo da Vinci, ci una în care Becali i-a luat locul lui Iisus, iar echipa și antrenorul sunt cei Doisprezece Apostoli. ‘Cadou’, susține el, deși nu ar fi surprinzător dacă ar fi propia sa invenție, nu?”, au notat jurnaliștii de la HNL.
Presa mai amintește și despre opiniile lui Gigi Becali cu privire la comunitatea LGBT. „A numit un prezentator TV ‘maimuță’, iar în perioada în care era implicat în politică a vrut să trimită comunitatea LGBT în ghetouri pentru ‘a nu fi deranjat de nimeni’. Asta i-a adus titlul ironic de ‘homofobul anului'”, mai notează belgienii.
„Nu vă așteptați să auziți vreodată melodia ‘We Are The Champions’, de la Queen, pe stadionul lui FCSB. Freddy Mercury era gay, iar patronul a interzis asta”, au mai semnalat ziariștii.