Gigi Gecali a avut o intervenție la România TV în care a vorbit despre un eveniment petrecut în închisoare. Finanțatorul FCSB a anunțat că un fost coleg de celulă l-a acuzat de furt și i-a făcut plângere penală. Becali a anunțat acum clasartea dosarului.
„Astăzi am primit clasarea unui dosar în care mi-a făcut unu o plângere în pușcărie că nu știu ce am furat eu. Nu îi cunosc, fac plângeri așa. (…) Sunt fel de fel de oameni bolnavi, fel de fel de ciudățenii pe pământ”, a spus Becali.
Gigi Becali a fost condamnat definitiv, pe 20 mai 2013, de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
Gigi Becali avea să iasă din închisoare, de la Penitancierul Poarta Albă, în aprilie 2015. La ieşire, Becali a spus că primul lucru pe care vrea să îl facă este să se împace cu toată lumea, adăugând: „Să mă ierte tot omul pe care l-am supărat – jurnalist, judecător”.