Gigi Becali își mărită fiica în toamna acestui an și se implică activ în tot ceea ce înseamnă organizare. Latifundiarul din Pipera a plătit 20.000 de euro ca să mute o nuntă și asta ca fata lui să aibă o petrecere de neuitat, cu formațiile preferate de către membrii familie.
Una dintre formațiile pe care și-o dorește să întrețină atmosfera în noaptea nunții, o trupă de muzică machedonească, avea un alt contract, exact în aceeași zi. Gigi Becali n-a renunțat însă și a pornit căutările pentru a găsi respectivii miri, i-a găsit și le-a dat o sumă de bani pentru a schimba data nunții, astfel încât formația machedonească să poată onora ambele invitații.
Patronul FCSB s-ar fi întâlnit cu socrul mare al celeilalte nunți și ar fi plătit 20.000 de euro pentru a programa evenimentul la o altă dată și pentru a putea acoperi și penalizarea solicitată de restaurant când apar astfel de situații.
Fiica lui cea mare a fost cerută în căsătorie de iubitul ei, Mihai Theodor Mincu, cunoscut și sub numele de ”Prințișorul din Dobroești”. „Are peste 1,85m, așa cum îmi place mie. Am o familie, sunt foarte fericit. E adevărat că în octombrie o să facem nunta. În București o facem. Mai multe nu vreau să spun, că nu vor ei și vreau să le fac pe plac. Eu i-am zis: >. Dar am încredere că va face numai bine”, a spus Becali.
Bineînțeles, Gigi Becali a vorbit și despre viitorii cuscri. Și, așa cum s-a întâmplat și în cazul viitorului ginere, Gigi s-a declarat încântat. „Sunt și ei oameni avuți. E o familie curată, frumoasă și asta mă bucură și mai mult”. Sunt în bucurie de o săptămână. Trăiesc bucuria asta de când i-am cunoscut familia. Bine, ei i-a dat inelul mai de mult. Ei au primit binecuvântarea și de la un episcop”, a mai declarat Gigi Becali.