Gigi Becali, un nou accident rutier! Ghinioanele par să se țină lanț de patronul de la FCSB atunci când vine vorba de capitolul șofat. Și de această dată incidentul rutier a avut loc tot în zona Pipera. Este al doilea accident în care finanțatorul campioanei României este implicat în ultima lună.
Gigi Becali a făcut un nou accident în Pipera. Din imaginile de la fața blocului se poate observa bolidul patronului FCSB, în mijlocul străzii, împreună cu o ambulanță. Momentan nu se cunosc detalii despre cât de grav a fost incidentul și nici despre starea de sănătate a lui finanțatorului în vârstă de 66 de ani.
Oamenii legii nu au intervenit la fața locului, asta pentru că cei doi șoferi implicați în incidentul rutier au apelat la amiabilă, notează evz.ro. Momentan, nu se știe cu exactitate dacă patronul FCSB-ului se afla la volanul bolidului de lux în momentul accidentului sau dacă acesta era condus de unul dintre șoferii săi.
Gigi Becali a rămas preț de câteva zeci de minute la locul accidentului pentru a se asigura că nu există niciun fel de probleme. Imaginile de la fața locului au fost postate pe un grup de Facebook.
Acesta nu este primul incident rutier de acest tip pentru Becali. Latifundiarul din Pipera nu a făcut nicio declarație oficială până la momentul publicării acestui articol.
În septembrie 2023, patronul FCSB a fost ușor tamponat din spate în timp ce conducea un Rolls-Royce Ghost Black Badge, autoturism de lux care se cumpără nou cu aproximativ 500.000 de euro. Incidentul a avut loc în zona Gorjului din București, iar poliția nu a fost implicată nici atunci.
Mai târziu, în luna noiembrie anului 2023, Gigi Becali a avut parte de un nou accident. Întorcându-se de la biserica din Pipera, pe centura Capitalei, a evitat coliziunea cu un alt vehicul și a ajuns cu Rolls-Royce-ul într-un șanț, suferind o fisură la o coastă.
În iulie 2024, cu nici măcar o lună în urmă, Gigi Becali a fost implicat într-un alt accident. Chiar dacă în mașina lovită de el se aflau două femei, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.