Gigi Becali a anunţat, miercuri, că echipa pe care o finanţează nu se va mai numi Steaua. El a schimbat numele clubului si la registrul comertului in FCSB.
„Liga Profesionistă ne-a întrebat pe ce nume vrem să facem licenţierea în sezonul viitor. Pe mine mă interesează să fim un club serios la UEFA şi FIFA, care să aibă acelaşi nume. Am schimbat numele oficial în FCSB, avem şi o marcă. Nu voiam să mai existe discuţii, mai ales că există riscul să ne oblige instanţa să ne schimbăm numele. Ca să nu mai existe confuzii, cum zice Florin Talpan. Nu mai stau să contest deciziile, le-am transmis judecătorilor că pun orice nume vor ei. Ei vor să distrugă, nu vor să construiască.Am schimbat numele la Registrul Comerţului. Nu aştept până în vară, nu stau să mă cert cu ei. Lumea ştie care e Steaua. De aia nu mai dă Alibec goluri, că nu se mai cheamă Steaua şi se cheamă FCSB. Eu sunt continuatorul Stelei, asta e Steaua. Se pot da peste cap 7 miliarde de judecători, şi Lăcătuş, şi Papa de la Roma, şi forţele NATO. Nu au cum să schimbe firea, aşa e lăsat de la Dumnezeu. Echipa va juca mereu meciurile de acasă pe Arena Naţională”, a declarat George Becali la Digi Sport.