Gigi Becali și-a făcut apariția, de curând, pe străzile Capitalei, cu treburi urgente, după cum se poate vedea în imaginile pe care CANCAN.RO vi le prezintă, în exclusivitate. Sigur, l-a avut alături pe Ionuț Luțu -”aghiotant”, om bun la toate și chiar sfătuitor în ale fotbalului – și a plecat la drum. Să ”spargă” banca.
Gigi Becali, patronul FCSB, a avut, pare-se, nevoie urgentă de lichidități, așa că a lăsat Covidul la o parte, că tot nu-i este frică de virusul care a băgat spaima-n planetă, și direct către bancă s-a îndreptat. Cu nelipsitul Luțu lângă el. A urcat în bolidul său impresionant și în câteva clipe a ajuns la destinație. Itinerariul a fost simplu, pentru că fostul fotbalist cunoștea scurtăturile și i le-a împărtășit, probabil, patronului urcat la volan.
(CITEȘTE ȘI: ABIA ACUM S-A AFLAT! CE AU AVUT DE ÎMPĂRȚIT GIGI BECALI ȘI DAN CAPATOS „M-A SCUIPAT! M-AM DUS ȘI L-AM ALERGAT”)
Ajuns acolo, pe Beller, la o sucursală a CEK Bank, Gigi Becali s-a instalat imediat la ghișeu și a completat formularul. A semnat, a băgat banii în plicul care s-a rotunjit imediat. Cel care a preluat ”pachetul” a fost Ionuț Luțu, iar cei doi s-au grăbit către mașină. Gigi Becali a ieșit primul din bancă, fără masca de protecție pe gură. Probabil a uitat de ea ”presat” de treburile urgente care-l așteptau.
L-a urmat, îndeaproape, Ionuț Luțu și, în câteva clipe, cei doi erau instalați, confortabil, în bolid. După care au făcut cale întoarsă, pentru a rezolva necesitățile. Gigi Becali nu surprinde prin faptul că masca obligatorie îi lipsește, câteodată, de pe față. Nu este unul dintre cei care nu cred în Covid, dar nici nu se dă de ceasul morții când aude de el. De altfel, finanțatorul clubului FCSB nici nu vrea să audă de vaccin, având chiar o replică pe măsură: ”Mai bine primesc un glonț în cap decât să mă vaccinez!”
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.