Gică Popescu i-a făcut o mașină cadou fiicei lui! Impresarul a făcut o alegere neașteptată atunci când a achiziționat o mașină în valoare de 10.000 de euro pentru fiica sa, o decizie care poate părea surprinzătoare pentru o familie cu resurse financiare considerabile. Întrebat de ce nu a optat pentru un vehicul mai scump, el a oferit o explicație clară. Iată ce a spus Gică Popescu!
Maria Popescu, singura fiică a celebrului Gică Popescu, a petrecut trei ani în Barcelona, unde a absolvit în vara anului 2022 prestigioasa ESADE, una dintre cele mai apreciate facultăți de business din lume. După această etapă, Maria și-a continuat studiile în Londra, urmând cursurile de master la UAL, University of the Arts London, conform informațiilor prezentate pe gsp.ro.
Într-o recentă vizită în România, fiica lui Gică Popescu a captat atenția pe străzile din București, conducând un Fiat 500, evaluat la aproximativ 10.000 de euro.
În cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi 24, Gică Popescu a fost întrebat de ce nu i-a achiziționat fiicei sale o mașină mai scumpă. Răspunsul său a fost cu totul neașteptat, iar acesta a spus că își dorește să îi ofere o lecție valoroasă Mariei.
„Eu, când jucam la Craiova, eram singurul jucător din provincie care juca în echipa națională și conduceam o Dacia 1300. În momentele cele mai frumoase ale mele, mă lăsa în centrul Craiovei și trebuia să o împing. Și eram cel mai bun fotbalist al anului.
Maria, fiica mea, trebuie să fie fericită că are o mașină nouă, e prima mașină pe care o conduce după ce și-a luat permisul. Eu, când am început, am pornit cu un 1300, apoi m-am dus la 1310, 1400. M-am dus afară, am făcut bani la Eindhoven și mi-am cumpărat prima mea mașină cu banii mei.
Mașina pe care o conduce Maria este pe banii mei. Ea acum lucrează la două afaceri, una împreună cu mine, și i-am promis că dintr-unul dintre business-uri, dacă merge bine, o să-și schimbe mașina. Dar să fie mulțumită că primește o mașină gratis, atât am considerat eu – că prima mașină nu poate să fie decât una ca aceasta.”, a spus Gică Popescu pentru sursa citată.
Impresarul consideră că nu ar fi fost potrivit să-i achiziționeze o mașină mai scumpă, deoarece nu ar fi avut nicio motivație să o merite. O mașină bună trebuie câștigată prin efort și muncă susținută. În prezent, el și Maria lucrează la lansarea unui business, iar acesta este o recompensă pe care și-a câștigat-o prin dedicare și implicare.
„Nu cred că era normal să-i cumpăr o mașină mai scumpă, atât timp cât nu a făcut nimic. Ca să ai o mașină bună, trebuie să faci ceva, trebuie să meriți, să muncești. Eu acum am un business pe care o să-l lansăm în trei luni de zile. Din prima zi i l-am pus Mariei în brațe și i-am zis: >
A făcut master la Londra, nu a picat niciun examen în toți acești ani, are un potențial uriaș. I-am spus: >. Asta a fost deal-ul cu Maria! Dar îmi dă banii înapoi. Păi nu îi iau dobândă. Nu e un avantaj uriaș că nu îi iau dobândă?”, a mai spus fostul mare fotbalist.
În perioada studiilor sale în Spania, Maria Popescu beneficia de un buget lunar fix de 1.000 de euro, oferit de către tatăl său.
„Pe Maria am învățat-o, din momentul în care a fost studentă la Barcelona, avea 1.000 euro lunar. Eu îi plăteam școala, plăteam internatul unde învăța, după care și-a luat, împreună cu fata lui Adrian Ilie, în centrul Barcelonei, un apartament – au avut noroc incredibil – 2.000 euro un apartament în centrul Barcelonei, era pomană.
Deci îi plăteam chiria, îi plăteam școala, și îi dădeam 1.000 de euro pe lună, bani de cheltuială. Și câteodată îi plăteam biletele de avion, când venea acasă. În rest, a trăit cu 1.000 euro pe lună la Barcelona și Maria își drămuiește atât de bine bănuții acum.”, a spus Gică Popescu, citat de gsp.ro.