Gica Popescu va pune in curand piatra de temelie a unei constructii de lux in zona Titulescu din Capitala. A cumparat o strada ca sa-si faca hotel!
Gica Popescu activeaza de mai mult timp in domeniul imobiliar si se pregateste pentru una dintre cele mai mari afaceri ale sale. Si cum timpul costa bani, fostul international nu a stat cu mainile in san. Hotelul de patru stele va fi amplasat pe un teren din zona Titulescu, pe care s-a aflat o fosta fabrica si pe care Gica Popescu l-a cumparat. Insa nu s-a oprit aici. Pentru ca hotelul de patru stele are nevoie de un spatiu generos, fostul fotbalist a cumparat si trei case din zona. Practic, erau singurele locuinte care se aflau pe una dintre stazile pe care va fi amplasat hotelul si pe care, cel mai posibil, intentioneaza sa le darame. Oamenii din zona spun ca fostul international vine din cand in cand si inspecteaza terenul pe care urmeaza sa se construiasca hotelul. Hotel de 4 stele Courtyard Marriott Bucharest Hotel va fi incadrat in categoria 4 stele si va avea 146 de camere, patru sali de conferinta, bar, SPA si spatii comerciale. Lucrarile de constructie ar trebui sa fie incheiate dupa 18 luni. La semnarea parteneriatului, Gica Popescu s-a declarat multumit de afacerea facuta. „Sunt multumit ca, dupa negocieri de foarte lunga durata, managementul Marriott International a considerat ca un nou proiect marca Marriott in Romania este oportun si de viitor”, declara Gica Popescu.