Gică Hagi, scos din minți după ce campioana României a fost înfrântă de moldoveni. „Regele” a răbufnit la adresa jucătorilor săi: „Fără personalitate”
Sheriff Tiraspol a câștigat meciul contra echipei Farul Constanța, scor 3-0, meciul disputându-se pe terenul gazdelor. Gica Hagi a oferit o primă reacție, după eșecul campioanei României în Republica Moldova. Formația de peste Prut a dominat întreaga partidă, victoria fiind a lor.
Gică Hagi a făcut primele declarații după eșecul echipei lui pe terenul gazdelor din Republica Moldova. Sheriff s-a impus în fața campioanei României, încă de la începutul partidei. În minutul 8, moldovenii au avut o primă ocazie cu Talal, care a șutat peste poartă. Puțin mai târziu, același Talal a trimis cu capul peste transversală. Aioani a intervenit în minutul 27, când Talal a bătut din corner. Constănțenii au avut prima ocazie abia în minutul 32, când Mazilu a șutat de la distanță. Nedelcu a reușit să intervină la timp și să respingă ocazia lui Mbekeli de a da gol, în minutul 38. După o luptă crâncenă între cele două formații, scorul a fost deschis de către Sheriff în prelungirile primei reprize, când Talal l-a driblat pe Aioani și a înscris în poarta goală.
CITEȘTE ȘI: GHEORGHE HAGI A DAT LOVITURA! SUMA URIAŞĂ ÎNCASATĂ DE LA BRIGHTON PENTRU ADRIAN MAZILU
Singura mare ocazie a celor de la Farul Constanța a venit abia în minutul 51. Alibec a scăpat singur spre poartă, apoi i-a pasat în lateral lui Mazilu, care a șutat pe lângă poartă. Meciul a mers în prelungiri, iar moldovenii au mai înscris două goluri: primul în minutul 99, iar cel de-al doilea spre finalul partidei, înscris de Ademo.
Gică Hagi, scos din minți după finalul meciului
„Regele” s-a enervat la culme, după înfrângerea campioanei României pe terenul moldovenilor. În minutul 82, Mazilu s-a întins pe teren pentru că acuza dureri la gamba piciorului drept. Mazilu nu a putut continua partida, după intervenția medicilor. În locul lui a intrat pe teren Nicolae Carnat. Singura problemă a fost că intrarea lui a întârziat cu 3 minute, fapt care l-a făcut pe Hagi să răbufnească. Acesta era nemulțumit pentru că până să intre Nicolae, Farul a jucat în 10 oameni.
„Încep cu primul meci, de acasă, știam că vom întâlni o echipă experimentată, am făcut un meci bun contra lui Sheriff, știam că ne așteaptă unul foarte greu în deplasare, dar, spre surprinderea mea, cred că s-a văzut cea mai proastă versiune a noastră! Nu pot să-mi explic, inexplicabil, am făcut cea mai proastă primă repriză posibilă. Temători, fără personalitate, n-am fost noi!
Când nu joci fotbal, e clar, te așteaptă un singur lucru: să pierzi! Asta e realitatea, felicitări lui Sheriff! Noi? Capul jos, mergem acasă și de mâine reflectăm să vedem ce e de făcut. Încă o dată, cea mai proastă versiune a noastră! În apărare n-am făcut nimic, în atac vârfurile inexistente, cum să ajungi la poartă?! Lenți, previzibili, munca noastră…”, a ținut să spună Hagi.