Gică Hagi l-a lăudat pe Ianis pentru pasul făcut alături de Elena Tănase. „Mă bucur că își asumă tot”
Gică Hagi a oferit prima reacție după ce Ianis, fiul său, și-a cerut iubita de nevastă. Evenimentul a avut loc într-un cadru romantic, la Paris, iar aleasa lui Ianis a spus un „DA!” răspicat, fără emoții. Ianis Hagi (24 de ani) și Elena Tănase (23 de ani) au făcut un pas ferm spre căsătorie. Iar reacțiile nu au întârziat să apară.
Ianis Hagi și Elena Tănase au o relație extrem de fericită și sunt gata să facă pasul cel mare. Mijlocașul lui Rangers i-a făcut o surpriză de proporții partenerei sale. La Paris, într-un cadru de poveste, în care a pregătit un aranjament de flori albe cu lumânări și petale de trandafiri pe jos, Ianis a cerut-o în căsătorie pe Elena.
Reacția lui Gică Hagi după ce a aflat că fiul său, Ianis, se însoară
Pentru ca surpriza să fie completă, Ianis Hagi i-a oferit partenerei sale un superb inel în timp ce a îngenuncheat în fața sa. Vădit emoționată, Elena nu a ezitat și a spus „DA” cu mult entuziasm.
La scurt timp după ce informația a devenit publică, Gică Hagi a oferit o primă reacție. Fostul mare internațional s-a declarat fericit și pregătit pentru marele eveniment din familia sa. În plus, el și-a lăudat fiul pentru decizia luată, prin care a dovedit că este matur și foarte responsabil.
„O bucurie, sunt bucuros, fericit. Bravo lui, își asumă, ia decizii și e responsabil. Un copil liniștit, un copil care știe ce are de făcut, sunt foarte fericit. Eu, ca părinte, sunt foarte liniștit. Am fost printre primii care au aflat.
Doar ce s-a întâmplat, e între ei și le-am transmis să se împace unul cu celălalt, să se înțeleagă și să meargă împreună pentru că doar așa pot să fie puternici. Sunt foarte fericit. Mă bucur că Ianis crește, devine responsabil. Mă bucur, el decide”, a declarat Gică Hagi la Digi Sport.
Ianis Hagi a păstrat discreția în privința relației cu Elena
În ciuda faptului că formează un cuplu de mulți ani, Ianis Hagi și Elena Tănase au postat primele poze împreună abia în decembrie 2022. Fire extrem de discretă, Ianis a vorbit despre relația sa cu Elena la începutul acestui an. Cu acest prilej, internaționalul român a explicat că își dorește foarte mult să-și întemeieze o familie, lăsând de înțeles că va face acest pas cât de curând.
„Îmi place să am relația privată, așa sunt în viața de zi cu zi. Relația noastră este atât de frumoasă încât ne bucurăm de ea, suntem foarte fericiți. Cred că este cel mai frumos lucru de pe lume să ai o familie.
Îţi doreşti ca la un moment dat să ai familie, să te căsătoreşti, să ai copii, să ştii că toată familia depinde de tine. Cu siguranţă îmi voi dori în viitor o familie, dar o iau pas cu pas. Când vine momentul potrivit, știi asta”, a declarat Ianis Hagi la Pro Arena.