Gică Hagi: „Cu Sepsi vom avea un meci dificil!!”
Gică Hagi, managerul general al formației Viitorul Constanța, a declarat la conferința de presă premergătoare duelului pe care elevii săi îl vor susține astăzi de la ora 21:00 în Liga I la Ovidiu cu Sepsi că se așteaptă la un meci greu.
„Este indicat să uităm ce a fost frumos zilele acestea şi să o luăm de la capăt. Campionatul reîncepe şi ne aşteaptă dueluri dificile. Trebuie neapărat să strângem rândurile şi să ne concentrăm pe obiectivele noastre. Jucăm împotriva unei echipe foarte bine organizate, care primeşte foarte greu gol. Suntem conştienţi că va fi un meci dificil, dar trebuie să atacăm, să avem puterea, răbdarea şi personalitatea de a ne face jocul”, a declarat Gheorghe Hagi.
Elevii lui Gică Hagi traversează o perioadă excelentă, cu 12 puncte în ultimele cinci jocuri, parcurs care i-a propusat pe constănțeni pe locul 4 cu 19 puncte în Liga I.
Pe teren proprriu „puștii” lui Hagi au câștigat 4 meciuri și au pierdut două având un golaveraj de 7-5!
De partea cealaltă, Sepsi se află înaintea confruntării din această seară pe locul 7, la egalitate de puncte cu Universitatea Craaiova care se află pe utimul loc care asigură prezența în play-off, dar cu un golaveraj inferior.
Echipa lui Eugen Neagoe nu a strălucit în acest seozn în deplasare unde a bifat doar o singură victorie în opt jocuri, 3-0 la Chiajna. În celelalte partide susținute pe teren advers, Sepsi a înregistrat cinci rezultate de egalitate şi a pierdut două partide.
Partida dinttre Viitorul și Sepsi, meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii I va avea loc astăzi de la ora 21:00 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.