Doar câteva minute i-au fost suficiente pentru a-i convinge pe antrenorii clubului Alessandria că merită un loc la prima echipă. Iar la 14 ani, cel poreclit „Golden Boy” de celebrul jurnalist italian Gianni Brera, debuta pentru Alessandria într-un meci cu Inter. La câteva zile după acea partidă, Gianni Rivera a fost anunțat de AC Milan că este așteptat la probe.
„Diavolii” l-au transferat pe Rivera după un an contra unei sume enorme la acea vreme, 200 de mii de dolari. Ce a urmat este de povestit nepoților: 19 sezoane, 160 de goluri în 501 de meciuri, trei titluri de campion și patru cupe ale Italiei, două Cupe ale Campionilor Europeni, Cupa Cupelor în două rânduri, o Cupă Intercontinentală, un titlu european și medalia de argint la Cupa Mondială, în 1970. Cu un an mai devreme, Gianni Rivera devenea primul fotbalist italian care a cucerit Balonul de Aur.
1962 este anul debutului la echipa națională, într-un meci cu Belgia, în acel sezon cucereşte primul lo scudetto cu AC Milan și tot atunci este convocat în lotul care participă la Campionatul Mondial. În 1970, Rivera marchează golul victoriei în „partida secolului” cu Germania, scor 4-3, însă Italia pierde finala Mondialului, 1-4 cu Brazilia legendarului Pele.
După ce s-a retras din activitatea de fotbalist, AC Milan l-a numit pe Rivera în funcția de vicepreședinte al clubului. Gianni Rivera nu a apucat, însă, glorioasa eră Berlusconi. A demisionat în 1986 pentru a intra în politică. Rivera a fost membru al Parlamentului Italian și al Parlamentului European.