Bombă în showbiz! Geani Kiriță și Firicel din Las Fierbinți ar fi reușit să fenteze pușcăria, după ce au început să toarne mai multe lucruri ilegale la DIICOT. Deși menționați amândoi în dosare penale și puși sub grave acuzații, și-au găsit protecția sub aripa procurorilor, cărora le povestesc anumite ilegalități, iar dosarele sunt clasate pe bandă rulantă!
Ies la iveală detalii cel puțin interesante din viața lui Giani Kiriță, dar și din cea a lui Cuzin Toma, alias Firicel din Las Fierbinți. Cei doi ar fi scăpat basma curată de acuzațiile aduse în dosarele penale legate de droguri, iar motivul este unul șocant: ar fi mers să toarne lucruri la DIICOT, lucru ce i-a ajutat să fenteze pușcăria. În ultimii ani, Firicel a avut deschise pe numele său patru dosare de trafic de droguri. Nici Giani Kiriță nu stă mai bine, căci și fostul fotbalist a avut numeroase certuri cu legea.
Cumva, în mod interesant, toate dosarele în care sunt menționate cei doi au fost clasate de DIICOT, după cum informează spynews.ro.
„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, Secţia de Combatere a Traficului de Droguri. Confirmă soluţia de renunţare la urmărire penală cu privire la suspectul TOMA CUZIN, pentru săvârşirea a două infracţiuni de deţinere de droguri de risc în vederea consumului, fără drept, fapte din 13/01/2018 şi 23/05/2018, soluţie dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, Secţia de Combatere a Traficului de Droguri, prin Ordonanţa nr. 562/D/P/2018 din data de 02/12/2019”, au decis judecătorii.
După ce pe numele lui Giani Kiriță a fost deschis un dosar penal, în anul 2017, dinamovistul a reușit ca prin minune să scape de acuzații și se pare că ajutor i-au oferit chiar procurorii, după cum mai informează sursa citată. Supărat de cele întâmplate, Kiriță a deschis un proces pentru calomnie și, din nou ajutat de DIICOT, fostul fotbalist a reușit să câștige, în instanță, suma de 20.000 de euro!
Mai târziu, în anul 2018, DIICOT a clasat dosarul penal deschis pe numele lui Giani Kiriță și, discret, a cerut aprobarea confiscării cocainei găsite asupra fostului fotbalist. istența unui dosar deschis pe numele lui Kiriță, judecătorii au decis, în 2018: ”Admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Traficului de Droguri. (…) Confiscă de la intimatul KIRIŢĂ GIANI – STELIAN cantitatea de 2,73 grame pulbere albă care conţine cocaină aflată la camera corpuri delicte a I.G.P.R. – Direcţia Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă conform dovezii seria H nr.0204788/28.07.2016”.
În ceea ce privește clasarea pe bandă rulantă a dosarelor de trafic de droguri deschise pe numele lui Giani Kiriță și pe numele lui Cuzin Toma există o singură explicație: cei doi sunt „sifoanele” care toarnă tot la DIICOT, pentru a se putea…bucura de viață, chiar sub nasul oamenilor legii.