Giani Kiriță și Cătălin Cazacu au legat o frumoasă prietenie în decursul competiției Exatlon, care continua și acum, după ce s-a încheiat primul sezon. Cei doi Faimoși au fost prezenți într-un live pe Facebook și au dezvăluit lucruri mai puțin știute.
Fostul fotbalist este mândru de ceea ce a realizat în concurs și povestit un moment emoționant, când, ieri, a primit un mesaj de la o casă de copii nevăzători, care îi cereau să îl audă strigând: “Vulturii, vulturii”.
“Îmi trebuie o femeie care să ma echilibreze, nu știu cum arată femeia ideală pentru mine. Eu și Cătălin nu ne cunoșteam deloc înainte să mergem la Exatlon. Eu l-am încurajat mai mult decât el pe mine, pentru că suferea puțin. Cazacu chiar este un om sensibil. Știam ce dorințe are Vladimir, nu l-am așteptat la aeroport, deoarece voia să își vadă fetița, pe familia lui. Eu îmi doresc ca în sezonul 2 să fie fără votul publicului. Contează într-adevăr publicul, dar în finală nu ar trebui să decidă el. Ieri am primit un mesaj de la o asociație, o casă de copii nevăzători și mi-au spus că vor să îmi audă vocea când strig: ”Vulturii, vulturii”. Mi s-a făcut pielea de găină. M-aș întoarce la Exatlon, dar numai de mână cu Cazacu”, a mărturisit Giani Kiriță.
Cătălin Cazacu este un bărbat sensibil, lucru confirmat și de prietenul lui, Kiriță, și a mărturisit că este în căutare de o femeie frumoasă, dar și muncitoare.
“Caut o femeie frumoasă, muncitoare, devreme acasă, să mă respecte și să mă suporte. Giani era unul dintre oamenii pe care voiam să îi văd la aeroport. Nu mă așteptam să mă aștepte cineva la ora 3 dimineața. Prima dată când am fost nominalizat, mi-a fost foarte frică, simțeam că nu e momentul să plec acasă. Eu îi consider pe cei de la Războinici prieteni, cel puțin cei care au stat până la final”, a declarat Cătălin Cazacu.