Constantin Diţă, actorul care a dat viaţă celebrului personaj Giani din serialul "Las Fierbinţi", trece printr-o perioadă cumplită. El a dezvăluit printr-un mesaj făcut public că are probleme de sănătate serioase şi că nu va fi prezent la evenimentul de la Sala Palatului, unde urma să urce pe scenă.
În mesajul alarmant pe care l-a făcut pe internet, Giani, aşa cum îi spun prietenii, dar mai ales fanii, nu a oferit amănunte despre starea lui de sănătate sau despre rezultatele analizelor şi nici despre diagnosticul pus de medici. Cel mai probabil, specialiştii încă nu au ajuns până acum la o concluzie, mai ales că actorul Costi Diţă a spus că e încă în investigaţii.
„Anunţ cât se poate de important:
Anul acesta nu o să particip la spectocolul de la Sala Palatului.
M-am gândit foarte mult înainte să iau decizia asta. Îmi pare rău pentru oamenii din public care vor fi dezamăgiţi, dar decizia asta a apărut strict din cauza unor probleme de sănătate complicate… Nu vreau să întru în detalii medicale, dar pot să spun că am aşteptat până în ultimul moment să văd dacă starea mea fizică se va îmbunătăţi. Din păcate, nu e cazul, sunt în pline investigaţii în încercarea de a descoperi cauza. Îmi pare tare rău, dar prefer să ne vedem la anul sănătoşi şi sper că toată povestea asta complicată o să dispară şi poate o să ajung să fac şi glume pe tema asta.
Sper din tot sufletul să mă înţelegeţi”, a scris Constantin Diţă pe o reţea de socializare.
Mesajul actorului de 37 de ani nu a rămas fără ecou. Prietenii virtuali i-au scris imediat.
„Multa sanatate, Doamne-ajuta sa fie bine!„, „Multa sanatate si ganduri bune„, „Esti o persoană puternică, Giani. Te faci bine si o iei de la capat” sunt trei dintre mesajele primite de la fani la postarea făcută.