Ghinioanele se țin lanț de Dani Mocanu! Manelistul are, din nou, probleme grave cu legea
Dani Mocanu face ce face și se ceartă din nou cu legea! Manelistul are din nou probleme serioase și se pare că este cum nu se poate mai nemulțumit.
Unde-i lege, nu-i tocmeală! De această zicală s-a convins, încă o dată, Dani Mocanu, care trece de la o belea la alta. De curând, potrivit informațiilor oferite de wowbiz.ro, artistul a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 3 luni.
Dacă până acum se revolta pe polițiști în mediul online, ori de câte ori pățea ceva rău, de această dată, Dani Mocanu a păstrat tăcerea, pesemne că și-a meritat „pedeapsa”. Singura postare făcută în acest sens de manelist a fost una de pe contul său de Instagram, acolo unde s-a afișat cu o sticlă de băutură și le-a mărturisit urmăritorilor săi că acesta este singurul avantaj pe care îl poți avea, atunci când ești…pieton.
”Singurul avantaj atunci când ai permisul suspendat”, a fost explicația care însoțea fotografia în care Dani Mocanu avea sticla enormă în mână.
Dani Mocanu, revoltat de colegii de breaslă
Dani Mocanu s-a revoltat încă o dată pe rețelele de socializare. De data aceasta, manelistul a avut un mesaj pentru colegii săi de breaslă.
Concret, cântărețul spune că s-a săturat să vadă în jurul lui „artiști” care nu se străduiesc deloc, care nu sunt în stare să facă nimic original.
„Ai dq lăutari inculți și înapoiati făcuți grămada … ați început să-l copiați toți pe Salam să faceți numai triluri până nu mai aveți pic de aer în voi. Fiți bă, originali bă panaramelor că d-aia nu aveți niciun rezultat … d-aia cântați de câte 10-15 ani și nu va cunoaște decât stradă voastră. Cântați ba panaramelor să înțeleagă omu ceva nu va mai dați în spectacol cu ceva ce nu e al vostru că va stă prost rău!!!”, a scris Dani Mocanu pe Instagram.