Orasul Wieliczka, in care se afla cea mai veche mina de sare din lume inca functionala, a pregatit ghete de fotbal sculptate din sare pentru nationala Italiei, care va avea acolo cantonamentul, in perioada Campionatului European.
„Am pregatit 30 de ghete din sare pentru jucatorii si staful Italiei, care le vor fi oferite la sosirea in orasul nostru, la 5 iunie. Fiecare persoana va primi o singura gheata, pentru piciorul drept. Evident, sunt opere de arta si nu ghete ce pot fi purtate. De altfel sunt si foarte grele”, a explicat o responsabila locala, Magdalena Golonka.
Selectionerul Italiei, Cesare Prandelli, va primi si cheile orasului, de asemenea confectionate din sare. Echipa Italiei se va afla in acest oras din sudul Poloniei in timpul turneului Euro-2012, competitie la care va evolua in grupa C, alaturi de Spania, Irlanda si Croatia.