Gheorghe Mulțescu, noul antrenor al Astrei

Publicat: 05/04/2018 | 09:02

Gheorghe Mulţescu a fost numit, ieri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Astra Giurgiu, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.

Mulţescu a condus antrenamentul de ieri după-amiază, programat la Ploieşti, şi va debuta oficial la Cluj-Napoca, duminică, în partida cu CFR.

În vârstă de 66 de ani, Mulţescu este la al treilea mandat pe banca Astrei, după cele din 2001-2002 şi 2012, precizează sursa menţionată. Gigi Mulţescu va fi ajutat de către secunzii Daniel Timofte, Yuksel Yeşilova, care au mai fost şi el la Astra, în timp ce de pregătirea portarilor se va ocupa Ionuţ Boşneag.

Mulţescu a antrenat-o ultima oară pe CS „U” Craiova, de care s-a despărţit la finalul sezonului trecut.

Staff-ul echipei „satelit” a clubului Astra Giurgiu, compus din Marius Măldărăşanu, Laurenţiu Costache şi Florentin Rădulescu, a condus antrenamentul de marţi al echipei de Liga I.

Conducerea clubului Astra Giurgiu a reziliat de comun acord contractul cu antrenorul Edward Iordănescu, luni, ca urmare a rezultatelor slabe înregistrate în ultima perioadă.

„În urma unei analize a situaţiei actuale, AFC Astra Giurgiu şi antrenorul Edward Iordănescu au decis astăzi rezilierea de comun acord a angajamentului pe care tehnicianul îl avea cu clubul nostru. Îi urăm mult succes în continuare, în cariera sa, domnului Iordănescu şi îi mulţumim pentru munca depusă în acest sezon la clubul Astra”, a anunţat conducerea Astra Giurgiu pe site-ul său oficial.

Edward Iordănescu a preluat conducerea tehnică a formaţiei giurgiuvene la 8 iunie 2017, când a semnat un contract valabil două sezoane. Iordănescu a obţinut calificarea în play-off-ul Ligii I, însă de la începerea acestuia a pierdut ambele partide, 0-1 cu CS „U” Craiova şi 0-2 cu Viitorul Constanţa.