Gheorghe Moroșan, criminalul de la Onești, a fost externat din spital și dus în arest
Gheorghe Moroşan, criminalul de la Oneşti, a fost externat luni din Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi va fi transferat în arestul Poliţiei.
Gheorghe Moroşan a fost acuzat oficial de omor calificat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, pe data de 8 martie.
„Pacientul G. M, din Oneşti, va fi transferat în arestul Poliţiei. Din punct de vedere medical, pacientul este vindecat şi i se face externarea. El a fost transferat la unitatea noastră la începutul lunii martie şi a fost internat pe secţia Chirurgie. Iniţial a stat câteva zile pe ATI după ce a suferit o intervenţie chirurgicală, iar după ce şi-a revenit a fost transferat pe secţie, într-o rezervă”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneţ, potrivit Agerpres.
A ucis doi muncitori, pe care i-a luat ostatici
Doi muncitori care efectuau lucrari de renovare intr-un apartament din Onesti au fost luati ostatici Gheorghe Moroșan, fostul proprietar al locuinței. (CITEȘTE ȘI: CRIMINALUL DIN ONEȘTI AMENINȚA ÎNCĂ DIN 2018 CĂ SE VA RĂZBUNA: ”CU ARMA DE FOC ÎMI VOI FACE DREPTATE”)
A intrat peste ei și i-a amenințat cu cuțitul. La fața locului, s-au deplasat echipe de polițiști, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău. Negocierile s-au sfarsit tragic când unul dintre ostatici ar fi încercat să îi smulgă cuțitul răpitorului. Gheorghe Moroșan i-a înjunghiat pe cei doi bărbați, care au murit.
Criminalul a fost împușcat de polițiști și a fost dus la spital, unde a fost operat.