Gheorghe Mihali, antrenor secund la CSMS Iasi

De: Cancan
Publicat: 11/02/2012 | 00:00
Presedintele executiv al CSMS Iasi, Florin Prunea, a declarat vineri seara ca Gheorghe Mihali este noul antrenor secund al gruparii din dealul Copoului, dupa ce fostul secund, Narcis Ciocarlan, a suferit un infarct in luna noiembrie a anului trecut.

„Gica Mihali este noul antrenor secund al echipei noastre. El va incepe munca la echipa chiar de sambata, la amicalul pe il disputam cu echipa de Liga a III-a Rapid CFR Suceava”, a spus Florin Prunea.

Gheorghe Mihali are 47 de ani si a evoluat ca fotbalist la FC Olt, Inter Sibiu, Dinamo Bucuresti si Guingamp (Franta). Ca antrenor, Mihali a fost „principal”, la CSM Focsani si „U” Cluj si „secund” la CFR Cluj, FC Arges si Al Ettifaq (Arabia Saudita).

Pe de alta parte, Prunea a declarat ca jucatorii Cristian Haisan si Yamoudou Camara au semnat cu gruparea din dealul Copoului.

„Dupa amicalul cu FCM Bacau, antrenorul Ionut Popa s-a declarat multumit de prestatiile portarului Cristian Haisan si a fundasului Yamoudou Camara, astfel ca am luat decizia de a semna cu cei doi. Mai asteptam cativa jucatori in zilele urmatoare „, a spus Florin Prunea.

Portarul Cristian Haisan are 31 de ani si a mai evoluat de-a lungul carierei la Rocar Bucuresti, Metalul Plopeni, FC Vaslui, Altay Constanta, FCM Bacau, FC Brasov si CS Mioveni.

Fundasul francez Yamoudou Camara are 25 de ani si a mai jucat la Nancy, Nancy B, FK Ekranes si Unirea Alba Iulia.