Cu toate că Gheorghe Dincă a recunoscut, în fața anchetatorilor, că le-a ucis pe adolescentele Luiza Melencu și Alaxandra Măceșanu, există și o ipoteză conform căreia bărbatul nu ar fi spus, de fapt, adevărul. Motivul ar fi acela că fetele ar fi fost ”livrate” unei rețele de traficanți de carne vie, iar Gheorghe Dincă încearcă să trimită polițiștii pe o pistă falsă.
Această ipoteză este agreată și de expertul criminalist Dan Antonescu – fostul șef al Serviciului Omoruri de la Poliția Capitalei. Acesta, într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea, și-a prezentat argumentele care susțin respectiva ipoteză.
„Îl suspicionez ca fiind unealta unor oameni care se ocupă cu traficul de persoane. De ce spun asta: el îndeplinește niște condiții foarte greu de găsit la alte persoane. Omul acesta are probleme psihice – are 8 sau 10 internări, e adevărat, nu peste niște afecțiuni extraordinar de grave. Mă întreb eu medicul care l-a internat și l-a tratat a anunțat cumva Poliția că are sub tratament un bolnav cu probleme psihice și că acel bolnav are permis de conducere? Nu! Era absolut obligat să o facă”, a spus Dan Antonescu.
Dan Antonescu consideră că Gheorghe Dincă nu a acționat de unul singur și că a avut/are pe cineva în spate.
”Cine are la îndemână un astfel de om, cu un intelect nu foarte dezvoltat, cu niște fixații de ordin psihiatric, care posedă permis de conducere. Atunci când faci taximetrie într-o zonă ca asta foarte mică nu se poate să nu ai sprijinul cumva, umbrela cuiva ținută deasupra. Cineva l-a acoperit”, a spus Dan Antonescu într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea.