„Gheorghe Dincă s-a dat de gol” Unde ar fi, de fapt, Alexandra
Alexandra este moartă sau trăiește? Aceasta este întrebarea la care nimeni nu are un răspuns, însă există mai multe ipoteze, conform cărora adolescenta de 15 ani din Caracal nu a fost ucisă de Gheorghe Dincă.
Dan Antonescu, expertul criminolog, este de părerea că Alexandra nu a fost omorâtă, ci, de fapt, a fost ‘livrată’ de individ unei rețele de traficanți de carne vie.
„Il suspicionez ca fiind unealta unor oameni care se ocupa cu traficul de persoane. De ce spun asta: el indeplineste niste conditii foarte greu de gasit la alte persoane. Omul acesta are probleme psihice – are 8 sau 10 internari, e adevarat nu peste niste afectiuni extraordinar de grave.
Ma intreb eu medicul care l-a internat si l-a tratat a anuntat cumva Politia ca are sun tratament un bolnav u cu probleme psihice si ca acel bolnav are permis de conducere? Nu! Era absolut obligat sa o faca.
Cine are la indemana un astfel de om, cu un intelect nu foarte dezvoltat, cu niste fixatii de ordin psihiatric, care poseda permis de conducere. Atunci cand faci taximetrie intr-o zona ca asta foarte mica nu se poate sa nu ai sprijinul cumva, umbrela cuiva tinuta deasupra. Cineva l-a acoperit”, a spus Dan Antonescu la Antena3.
„De ce te preocupi de asa ceva daca ai de gand sa o omori? E clar ca nu acesta era scopul. Ea trebuia ‘livrata’ la parametrii corespunzatori”, a adăugat Dan Antonescu.