Duminică dimineața, criminalul Gheorghe Dincă a fost adus în București și încarcerat într-o celulă a Arestului Central al Poliției. ”Monstrul din Caracal” se ”bucură”, totuși, de un regim special, având în vedere condițiile de detenție.
Celula lui Gheorghe Dincă – 9 metri pătrați – este proaspăt zugrăvită și are un singur pat. Dar, deși pare incredibil, criminalul este… nemulțumit de condițiile din arest. Pretențiile sale sunt absolut șocante, acesta susținând că a fost încarcerat într-o cameră mult prea mică. Mai mult, lui Gheorghe Dincă nu îi place nici mâncare pe care o primește, iar în urmă cu mai multă vreme a fost ”deranjat” și de apa ”caldă” pe care i-o aduceau polițiștii.
După expertiza psihiatrică, Gheorghe Dincă va trebui să dea ”examen” în fața poligrafului. Expertul-poligraf Liviu Chesnoiu a declarat că acesta ”va fi întrebat dacă dorește să facă testul”.
„Dincă va fi întrebat dacă dorește să facă testul. Se va constata înainte dacă este apt pentru a fi testat, iar procurul de caz va decide ce va fi întrebat. Testul are de regulă 10 întrebări. Trei întrebări vizează cazul în sine, iar restul sunt neutre și de control. Procurul de caz ordonă ce întrebări se pun. Un test dacă se aplică durează vreo 5 minute cu pauză între teste și se adună. Eu, în general, aloc o oră înainte de testare, o oră testarea și o oră analiza poligraf și scrierea expertizei”, a precizat expertul-poligraf Liviu Chesnoiu, informează antena3.ro.
Dan Antonescu, expert criminolog, crede că Gheorghe Dincă ”s-a dat de gol”. Acesta spune că Gheorghe Dincă nu a fost un ”lup singuratic” și că face parte dintr-o rețea care se ocupă cu traficul de persoane. Gheoghe Dincă a declarat, în fața anchetatorilor, că le-a ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, numai că indiciile descoperite, până acum, de specialiști, nu au confirmat – cel puțin în cazul Luizei – declarația lui Dincă. Nici familia Alexandrei nu crede că probele descoperite până acum sunt concludente și solicită ca adolescenta să fie căutată în continuare.
“Îl suspicionez că fiind unealta unor oameni care se ocupă cu traficul de persoane. De ce spun asta: el îndeplinește niște condiții foarte greu de găsit la alte persoane. Omul acesta are probleme psihice – are 8 sau 10 internări, e adevărat nu peste niște afecțiuni extraordinar de grave. Mă întreb eu medicul care l-a internat și l-a tratat a anunțat cumva Poliția că are sub tratament un bolnav cu probleme psihice și că acel bolnav are permis de conducere? Nu! Era absolut obligat să o facă”, a declarat Dan Antonescu, conform romaniatv.ro.