Expertul-poligraf Liviu Chesnoiu, fost şef al Laboratorului de Detecţie a Comportamentul Disimulat Constața, a precizat la Antena 3 că este important să se aștepte înainte rezultatul expertizei psihiatrice, subliniind că procururul de caz va stabili dacă Gheorghe DIncă va fi testat.
„Dincă va fi întrebat dacă dorește să facă testul. Se va constata înainte dacă este apt pentru a fi testat, iar procurul de caz va decide ce va fi întrebat. Testul are de regulă 10 întrebări. Trei întrebări vizează cazul în sine, iar restul sunt neutre și de control. Procurul de caz ordonă ce întrebări se pun. Un test dacă se aplică durează vreo 5 minute cu pauză între teste și se adună. Eu, în general, aloc o oră înainte de testare, o oră testarea și o oră analiza poligraf și scrierea expertizei”, a precizat Liviu Chesnoiu.
O nouă informație importantă a apărut în spațiul public, cea care a făcut dezvăluirea fiind chiar sora Luizei Melencu, tânăra răpită de Gheorghe Dincă. Acesta a declarat că a ucis-o pe fată, iar specialiștii au descoperit, acum, că petele de sânge descoperite pe o noptieră și pe o canapea din casa lui Dincă aparțin chiar Luizei.
Înainte de a fi răpită de Gheorghe Dincă, Luiza ar fi primit mai multe telefoane – spune sora sa – numai că nu vorbea nimeni. Nu s-a putut stabili, deocamdată., cine era misteriosul apelant, însă sora Luizei a mai spus că aceasta a primit telefon chiar cu puțin timp înainte de a fi răpită. Era vorba despre un număr privat, iar apelurile aveau loc chiar și în timpul nopții. Luiza Melencu răspundea acestor apeluri, numai că apelantul nu spunea niciun cuvânt.
O suna cineva cu număr privat. Și noaptea o suna, la 2.00 – 3.00 noaptea. A răspuns, dar nu a vorbea nimeni, înainte de dispariție. Era cu mine în pat, noaptea”, a povestit sora Luizei Melencu, conform antena3.ro.