Noi detalii ies la iveală despre crimele de la Caracal, recunoscute de Gheorghe Dincă. Bărbatul a făcut noi mărturisiri și a avut o atitudine de superioritate, spunându-le că „îl strează” plimbându-l de colo, colo, atâta vreme cât el a recunoscut.
Potrivit unor surse din anchetă citate de a1.ro, se pare că Gheorghe Dincă a avut o atitudine șocantă în fața anchetatorilor. Acesta le-ar fi spus că este suficient faptul că a recunoscut faptele și nu este necesar să îl streseze, să îl obosească și să-l plimbe dintr-o parte în alta.
„Era noapte, în faţa mea era o întindere mare de apă. Se vedeau luminile unui oraş mare în depărtare, nu mai ţin minte, Corabia sau Turnu Măgurele, era întuneric beznă. Nu mai ţin minte unde am făcut stânga, unde am făcut dreapta. Am ocolit localităţile şi am mers numai pe câmp, de teamă să nu mă oprească poliţia la vreun control în trafic. (…) Nu mă mai întrebaţi, eu am recunoscut fapta şi nu mă mai obosiţi, mă stresaţi şi mă plimbaţi, atâta vreme cât eu am recunoscut„, ar fi spus Gheorghe Dincă la audieri, susțin surse din anchetă.
Avocatul familiei Melencu spune că toate cercetările ar fi trebuit declanșate mult mai devreme, acestea fiind stopate, temporar, atunci când Gheorghe Dincă a fost dus la București. Din punctul său de vedere, ”câmpul infracțional a fost alterat”.
„Această cercetare avut trei etape. O primă etapă – așa zisa cercetare care a fost de fapt o chestie care a alterat câmpul infracțional și a denaturat toate probele. A doua fază în care s-a preluat ancheta la București, la solicitarea inclusiv a noastră, și s-au închis porțile pe motiv că Dincă e la București, când adevărul era acolo și trebuia dezgropat. A treia etapă e cea în care a venit o echipă interdisciplinară, criminaliști profesioniști, și au început să facă treabă, atât cât pot după ce a fost alterat câmpul infracțional”, a spus Tonel Pop, conform sursei citate mai sus.