Gheorghe Dincă a făcut o cerere de ultima oră! Ce le-a cerut șefilor penitenciarului

Publicat: 19/09/2019 | 09:53
Gheorghe Dincă

La scurt timp după reconstituirile celor două crime pe care a admis că le-a comis, Gheorghe Dincă a avut și el o pretenție de la șefii penitenciarului în care se află închis. 

Ultimele rezultate IML lansează posibilitatea ca Gheorghe Dincă să fi avut o a treia victimă. Cert e faptul că oasele din lizieră sunt diferite de cele găsite în butoi.

Procurorii de la DIICOT au spus că specialiștii de la IML au finalizat expertiza antropologică și au primele rezultate. Așadar, fragmentele osoase din lizieră aparțin unei tinere cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani, iar oasele din curtea lui Dincă sunt oase ce provin de la animale.

Bogdan Licu a spus că s-a deschis un dosar de cercetare penală și se fac verificări la IML pentru a se stabili cum s-a făcut expertiza în cazul fragmentelor osoase ale Alexandrei Măceșanu. Acest dosar a plecat de la o plângere depusă la Parchetul General de unchiul adolescentei de 15 ani, Alexandru Cumpănașu.

Pe de altă parte, potrivit unor surse din anchetă, citate de wowbiz.ro, Gheorghe Dincă vrea să stea singur în celulă! Criminalul s-ar fi plâns că persoanele cu care este ”cazat” cu el în arest ar putea da informații în exterior și acest lucru ar dăuna în cazul din Caracal.

În aceste condiții, Dincă merge pe ideea că ar fi mai bine să fie izolat, departe celor doi necunoscuți cu care a împărțit ”camera” din pușcărie în ultimul timp.