Gheața neagră, cel mai periculos fenomen care apare pe șosele. Mare atenție, șoferi

Publicat: 19/11/2024 | 13:14
Gheața neagră, cel mai periculos fenomen care apare pe șosele/ sursă foto: social media

În unele zone ale țării, iarna și-a intrat în drepturi mai devreme. Primii fulgi de nea au căzut deja în zonele înalte, însă există anumite pericole la care șoferii trebuie să fie atenți atunci când circulă pe drumurile publice – indiferent de zona în care se află. Gheața neagră poate fi un pericol real pentru participanții la trafic. Iată ce este și în condiții se formează acest fenomen. 

Gheața neagră se formează atunci când au loc schimbări bruște de temperatură – fie la primele ore ale dimineții, fie seară. În general, diferențele mari de temperatură favorizează transformarea umezelei în gheață. Vezi și: Nu e o glumă! Cât câștigă pe an o româncă stabilită în Londra, care e șofer de autobuz: ”Lucrez 5 zile pe săptămână”

Ce reguli trebuie să respecte șoferii atunci când există gheață neagră pe șosea

Gheața neagră devine extrem de periculoasă pentru conducătorii auto, deoarece este aproape invizibilă pentru ochiul uman. La prima vedere, șoseaua poate părea uscată și curată. Specialiștii atrag atenția asupra unui pericol real, în special pe drumurile slab circulate. Acolo gheața neagră persistă mai mult din cauză că nu există trafic intens – care ajută la topirea poleiului. Pelicula alunecoasă poate persista ore întregi, șoferii fiind în pericol de fiecare dată când efectuează o manevră bruscă – frână sau vreun viraj.

Pentru a conduce în siguranță pe șosele șoferii trebuie să își echipeze mașina corespunzător (folosirea anvelopelor de iarnă pe timpul iernii) și să respecte anumite reguli: adaptarea vitezei la condițiile de drum, conducerea prudentă, menținerea unei distanțe mai mari față de vehiculul din față și utilizarea corectă a luminilor de drum. Titi Aur, pilotul român de raliuri și expert în conducerea defensivă, trage un semnal de alarmă în rândul șoferilor și îi sfătuiește ca – atunci când este cazul – să testeze aderența la drum.

„Să fim atenţi la cum conducem şi mai ales la gheaţa neagră, adică la polei. Gheaţa, zăpada albă, le vezi, ştii că s-ar putea să aluneci. Gheaţa neagră a cel mai periculos lucru care se poate întâmpla. Trebuie testată aderenţa din când în când. Când nu avem pe nimeni în jur pe şosea, apăsăm mai tare pe frână. Dacă tremură pedala de frână, înseamnă că a intrat ABS-ul, deci avem aderenţă mică”, a explicat pilotul Titi Aur pentru DC News.