Getuța Sterp, sora lui Culiță, a făcut un anunț neașteptat. La scurt timp după căsătoria cu Sebastian Crăciunescu, sora cântărețului de manele și de muzică de petrecere i-a uimit pe fani cu decizia pe care a luat-o de curând.
În toamna acestui an, Getuța Sterp s-a căsătorit cu alesul inimii sale, Sebastian Crăciunescu. Înainte de a se căsători, Getuța se ocupa de oile familiei, cot la cot cu ceilalți frați și cu angajații lor. Imediat după, sora lui Culiță a declarat că se va retrage și nu se va mai ocupa de oi, asta pentru că a decis de comun acord, împreună cu soțul ei, să înceapă o altă viață și să renunțe la treburile din gospodărie. Surpriza vine însă, acum, după ce Getuța a făcut un anunț neașteptat.
Se pare că sora cea mică a lui Culiță nu va mai renunța la oi, asta pentru că nu își dorește să se lase de această muncă pe care o face cu atât de mult drag.
„Sunt atât de fericită când vine vorba despre miei și despre oi. Fac parte din viața mea și am așa… o împlinire sufletească atunci când fac treaba asta. De asta nici nu am renunțat, pentru că nu pot. Dacă o ai în sânge, trebuie să o duci până la moarte. Orice faci, când vii aici… E greu pentru că e muncă fizică, dar totodată e o împlinire sufletească și o relaxare”, a mărturisit Getuța, în ultimul său vlog.
(CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care Getuța Sterp a izbucnit în lacrimi, pe Youtube: ”Nu știu câți dintre voi înțelegeți treaba asta”)
Chiar înainte de face pasul cel mare, Getuța spunea că îi este greu să știe că nu se mai ocupa niciodată de oile de care a avut grijă și susținea că are alte planuri după nuntă.
„(…) Plâng de fericire, e fericire amestecată cu melancolie și gânduri și amintiri frumoase pe care le-am trăit. Dacă mă căsătoresc, eu și viitorul soț avem alte planuri, cu toate că mie mi-ar fi plăcut viața asta simplă, așa că am un nod în gât când mă gândesc că asta poate fi ultima data când vin să cobor oile de la munte”, a mărturisit în urmă cu ceva timp, Getuța, în cadrul unui alt vlog.