Gestul uimitor făcut de Raed Arafat. A sunat la 112 să anunțe un incendiu care nu exista. Nu el a primit amenda!

Publicat: 15/04/2018 | 20:27
Raed Arafat

Raed Arafat a sunat la 112 ca să anunțe un incendiu la spital cu toate că, în realitate, nu era nicio urgență. Secretatul de stat în Ministerul de Interne ar fi putut fi amendat pentru alarma falsă, însă managerul unității medicale a fost cel sancționat. Secretarul de stat a vrut să dea un exemplu de proastă gestionare a situațiilor reale de intervenție.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a povestit, la Antena 3, că a făcut acest gest pentru a le demonstra șefilor de spital că mașinile pompierilor nu ar fi putut interveni în cazul unui incendiu real.

„Vă dau un exemplu, de unde poate să pornească o catastrofă. Într-un spital din ţară, am intrat în curte şi am găsit că nu au cum să intri – era imposibil. Erau maşinile medicilor care nu vor să parcheze un pic mai departe. Erau maşinile unor aparţinători, care au rezolvat să intre să parcheze în curte. Mai erau şi ambulanţele… Şi ce-am facut: am sunat la pompieri şi am zis că este incendiu Au venit şi nu au putut să intre. Managerul spitalului a fost amendat pe loc, chiar dacă ne cunoaştem. A primit amenda şi asta este: o amendă de vreo 2.000 de lei”, a spus Raed Arafat.
Secretarul de stat nu a menționat numele spitalului, deşi a spus că întâmplarea este de notorietate și că a circulat printre angajații unității medicale.

Gabriel Niculescu