Gestul scandalos făcut de Cani Spoitoru, interlopul care l-a bătut pe Tzanca Uraganu în timp ce cânta la o petrecere
Tzanca Uraganu a avut parte de momente neplăcute chiar în timp ce cânta, fiind lovit d eunul dintre petrecăreți. Așa a devenit celebru, peste noapte, Cani Spoitoru, iar scandalul dintre cei doi este departe de a fi încheiat.
Până una-alta, Cani Spoitoru s-a dat în stambă pe bulevard, realizând un ”live” pe Facebook în timp ce-și conducea bolidul. Băiat de băiat, Cani n-a avut niciun stres în a se prezenta în fața internauților așa cum a crezut de cuviință, chiar dacă legile de circulație au fost trecute la capitolul ”facultativ”. Cei care au urmărit filmarea lui Cani Spoitoru au observat că acesta nu purta centura de siguranță, însă nici acest ”amănunt nesemnificativ” nu l-a deranjat.
„Mi-am semnat testamentul, nu o să mai poți ieși la piață cu soția, pentru că o s-o violăm, sau mai bine decât atât, o să fii violat tu în fața soției”, i-a transmis Miraj – fratele lui Tzanca – lui Cani Spoitoru după ce acesta l-a lovit pe manelist.
Bătut de interlopi chiar în timp ce cânta
Manelistul ”presta” alături de Sorin Puștiul atunci când a avut loc incidentul intens mediatizat, numai că s-a trezit cu un pumn în plină figură și nici nu a avut timp să reacționeze. Momentul a fost suprins de un alt petrecăreț, cu telefonul, și ”urcat” pe internet. Cei prezenți au sărit, imediat, pentru a-l ajuta Tzanca.
Postarea a strâns imediat sute de comentarii. Se vorbește, bineînțeles, despre răzbunare, cu atât mai mult, așa cum arătam mai sus, amenințările și-au făcut deja apariția. „Cum să-i dai bătaie unui lăutar care îți face plăcerile doamne fereste să vedeți acum ce rău este după aia”, apare într-unul dintre comentarii. „O să plătească el mult și bine”, s-a scris într-un alt comentariu.