Gest de suflet făcut de o bătrână din Dragodana, județul Dâmbovița. Femeia s-a gândit – în pragul sezonului rece – și la copiii abandonați, cărora le-a făcut un dar ca pentru nepoții ei. Le-a împletit veste și le-a adus cadourile la sediul Protecției Copilului.
Nicolae și Iuliana au făcut gestul care i-a impresionat pe angajații de la Protecția Copilului. Aceștia s-au trezit cu un pachet frumos ambalat în care erau zeci de veste împletite de femeie.
Directoarea DGASPC a povestit emoționată întâmplarea.
„Domnul Nicolae Ion, din comuna Dragodana, a dorit să vină în sprijinul micuților cu vestuțe călduroase, numai bune pentru sezonul rece.
Vestuțele au fost realizate manual de către soția dumnealui, doamna Iuliana Ion, cu mult drag, știind că le va aduce bucurie copilașilor!
(CITEȘTE ȘI: EI SUNT SUFLETIȘTII CARE I-AU „ÎNFIAT” PE COPIII ȘI BĂTRÂNII ABANDONAȚI DIN GIURGIU)
Și pe noi ne bucură astfel de gesturi și faptul că nu suntem singuri în «familia» micuților. «Familia» se mărește cu fiecare persoană care vine către noi cu sufletul deschis și cu dorința de a ajuta.
Mulțumim din suflet soților Ion!
Vestuțele vor merge la Centrul Maternal și vor fi oferite copilașilor care sunt găzduiți alături de mămicile cu posibilități materiale scăzute„, a precizat Ionela Sandu.
Hăinuțele viu colorate sunt pentru toate mărimile, pentru că femeia s-a gândit atât la cei mai mari, cât și la cei mici.