Gestul lui Obama care a şocat întreaga lume de pe pământ! Nimeni se aştepta la asta din partea lui

De: Cancan
Publicat: 29/10/2013 | 08:08

„Încrederea noastră a fost zdruncinată”, a declarat germanul Elmar Brok, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului European (PE), la finalul unei întâlniri cu congresmeni. „Nu este acceptabil, de exemplu, ca atât cancelarul (Angela) Merkel, cât şi alţii să fie spionaţi timp de zece ani”, a continuat el.

Aflat alături, preşedintele republican al Comisiei pentru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor Mike Rogers a oferit asigurări că congresmenii americani vor efectua, de asemenea, o vizită „foarte curând” omologilor europeni.

„Încrederea este necesar să fie reconstruită. Este necesar să înţelegem de ce au avut loc operaţiuni de supraveghere atât de masive”, a declarat Claude Moraes, un eurodeputat britanic. Informaţii despre operaţiuni NSA în Europa „au cauzat o îngrijorare de durată”, a oferit el asigurări.

Insistând asupra necesităţii de a se „asigura că se vorbeşte despre fapte, ci nu despre percepţii”, Mike Roger a declarat că cele două părţi au înregistrat progrese. „Începem să relevăm domenii în care putem coopera, proteja relaţia dintre aliaţii europeni şi Statele Unite şi continua să asigurăm capacitatea de a culege informaţii, cu scopul de a proteja concomitent aliaţii şi Statele Unite”, a subliniat el.

Brok a declarat pentru AFP că regretă faptul că Washingtonul nu a spus „tot adevărul” atunci când europenii au întrebat Statele Unite despre activităţile NSA, în vară, după primele dezvăluiri ale fostului consultant al acestei Agenţii de informaţii, Edward Snowden.

„Cred că interceptările administraţiei germane efectuate de către americani constituie o încălcare a legii germane”, a mai spus europarlamentarul CDU, formaţiunea lui Merkel.

Luni, Spania a cerut explicaţii Statelor Unite cu privire la o presupusă supraveghere a zeci de milioane de apeluri telefonice, în timp ce scandalul provocat de spionajul NSA nu încetează, chiar dacă Washingtonul neagă că Barack Obama ar fi fost la curent cu o supraveghere a lui Merkel.

L.C