Gestul ireal făcut de Paul „Pablo” Tudosescu după ce a pierdut „Chefi la cuțite”. Niciun fost concurent nu a luat o decizie asemănătoare
Paul „Pablo” Tudosescu a participat la Chefi la Cuțite și a reușit să bifeze performanță în show-ul culinar de la Antena 1, ajungând până în finală. După emisiune, fostul concurent s-a întors în Anglia, acolo unde se ocupă de afacerea lui. De altfel, a luat o decizie care i-a uimit pe prietenii virtuali și care, probabil, o să-i impresioneze și pe cei trei bucătari de la Chefi la Cuțite! Iată mai jos, în articol, detaliile.
Paul „Pablo” Tudosescu s-a întors în Anglia, după ce sezonul 11 al emisiunii Chefi la Cuțite a ajuns la final. Deși a pierdut finala show-ului culinar de la Antena 1, „Pablo” a reușit să atragă simpatia multor persoane, formându-și o comunitate mare pe rețelele de socializare.
De altfel, își ține la curent prietenii virtuali cu toate activitățile pe care le face. De data aceasta, finalistul de la Chefi la Cuțite a dorit să își arate recunoștința față de șansa pe care i-au oferit-o cei trei chefi, care jurizează în cadrul emisiunii produse de Mona Segall. Surpriza a fost mare și pentru urmăritori, care s-au „înghesuit” imediat să îi transmită laude și aprecieri pentru gestul pe care l-a făcut.
Paul „Pablo” Tudosescu și-a făcut un tatuaj în semn de recunoștință față de experiența pe care a trăit-o
Pasionat, printre altele, și de tatuaje, „Pablo” nu a rezistat tentației și a mers la salon, pentru a-și „așterne” pe piele experiența pe care a trăit-o în România. Astfel, și-a făcut un nou tatuaj în care apar Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Florin Dumitrescu, alături de sigla emisiunii de la Antena 1. Gestul făcut de fostul concurent a creat un „val” de simpatie în mediul online, primind aprecieri din partea prietenilor virtuali.
Fostul concurent de la Chefi la Cuțite are o afacere în Anglia
Experiența pe care a trăit-o la Chefi la Cuțite l-a bucurat foarte mult pe „Pablo”. Fostul concurent în vârstă de 39 de ani a dezvăluit, la vremea aceea, mai multe informații legate de viața personală.
„Sunt Paul, vin din Anglia și lucrez ca bucătar. Lucrez de la 14 ani. Am început la hotel Sofitel, chef bucătar era chef Dumitru Bucșă. L-am prins o lună pe Jean-Luc (…). Am mers în Anglia. Am avut o problemă, o dependență, am avut niște probleme în trecut. Dar mă duceam la muncă, lucram. A trebuit să scap din cercul în care eram, așa că m-am apucat de bucătărie.
Mi-a trebuit să fac ceva, ca să fac ceva. Am avut familia lângă și fosta mea soție. Și a trebuit să fac ceva. M-am gândit ce-mi place să fac și am decis să fac un curs de bucătărie în Franța, undeva, să plec din România, să scap de anturaj. Aveam 2 opțiuni: ori eram după gratii, ori la 2 metri sub pământ. În 2005, am plecat în Anglia”, a povestit Dumitru Paul Tudosescu. Povestea lui poate fi accesată aici.