Un exemplu de așa DA! Un tânăr jandarm i-a lăsat pe toți fără cuvinte, după ce a recurs la un gest frumos față de un cetățean. Omul legii a găsit o sumă frumușică, în fața unei instituții din orașul Moldova Nouă, județul Caraș Severin. N-a stat mult pe gânduri și a făcut tot posibilul să înapoieze banii!
Un tânăr jandarm i-a impresionat pe mulți, după ce a găsit 1.500 de lei pe o stradă din orașul Moldova Nouă, județul Caraș Severin. După ce și-a încheiat programul de lucru, omul legii a observat o sumă frumușică în fața unei instituții din localitate. I-a luat, apoi a încercat să facă tot posibilul să găsească proprietarul. Jandarmul a încercat să identifice persoana care a pierdut banii, a cerut informații angajaților instituției respective, însă în zadar. Așa că s-a gândit, să-și lase propriile date de contact persoanelor de la fața locului.
În circa o oră, la sediul Jandarmeriei s-a prezentat un bărbat care le-a explicat autorităților întreaga pățanie. După ce a povestit cum s-a întâmplat totul, bărbatul și-a luat înapoi banii. Omul legii a primit toate laudele posibile, datorită gestului demn de apreciat pe care l-a făcut, fără să se gândească o clipă.
„În conformitate cu valorilor sale, tânărul jandarm a înapoiat suma de bani găsită pe stradă. La ieșirea din serviciu, sergent major Boboescu Beniamin a observat o sumă de bani, pe partea pietonală din fața unei instituții din orașul Moldova Nouă. După ce a numărat banii, respectiv 1500 de lei, jandarmul a încercat să identifice persoana care i-a pierdut, cerând informații și angajaților instituției, dar nu a putut fi identificată persoana, fapt pentru care colegul nostru și-a lăsat datele de contact persoanelor de la fața locului.
În aproximativ o oră, la sediul Jandarmeriei din Moldova Nouă s-a prezentat un bărbat, care ne-a povestit împrejurările în care și-a pierdut banii, motiv pentru care i-au fost returnați cei 1500 de lei. Acest gest nobil demonstrează caracterul tânărului jandarm și determinarea sa de a face ceea ce este corect”, se arată în comunicatul Poliției.