Gestul făcut de Ministrul de Interne pentru Ciprian Sfichi, polițistul atacat cu sabia de un interlop! Bărbatul este internat în spital de patru luni
Ministrul de Interne l-a dat pe Ciprian Sfichi ca pe un exemplu de curaj. Cu ocazia Zilei Poliției Române și a Sărbătorii Bunei Vestiri, Carmen Dan a transmis un mesaj către polițiștii din țară. Ea a vorbit și despre polițistul care în urmă cu câteva luni era să-și piardă viața, după ce a fost atacat cu sabia de un interlop.
„Îi felicit pe toți cei care pun sentimentul datoriei față de comunitate şi legea mai presus de orice, pe cei care au contribuit la funcţionarea normală a societăţii şi care şi-au respectat întocmai jurământul față de țară. Am convingerea că atenţia poliţiştilor se va îndrepta în continuare către misiunile pe care le au şi către cei care văd în Poliție instituția care oferă siguranță și încredere. Pentru mine, cel mai recent exemplu de dăruire, putere și curaj îl reprezintă Ciprian Sfichi. Zilele trecute l-am revăzut și i-am oferit o icoană a a fost mesajul transmis de ministrul de Interne.
Carmen Dan i-a trimis polițistului Ciprian Sfichi o icioană cu Buna Vestire, potrivit monitoruldesuceava.ro. El se află la Spitalul Militar din Bucureşti, unde se recuperează. În luna decembrie, el a fost atacat cu sabia de un interlopul sucevean Alexandru Huțuleac. Incidentul sângeros s-a petrecut în decembrie.
Ciprian Sfichi este tatăl a două fetițe
Ciprian Sfichi, în vârstă de 35 de ani, este tatăl a două fetiţe, una în vârstă de 2 ani şi una de 4 ani. El fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Iaşi, la scurt timp după incidentul din ziua de 5 decembrie 2017, când a suferit o leziune înfiorătoare.A fost lovit cu sabia direct în cap, de sus în jos, fiindu-i afectat creierul. Bărbatul provine dintr-o familie de poliţişti. Tatăl său a fost poliţist, iar un fratele lui a ales aceeași meserie.