Gestul emoţionant pe care l-a făcut Andreea Marin pentru Violeta, femeia care a murit la scurt timp după ce echipa „Visuri la cheie” i-a renovat casa

De: Cancan
Publicat: 09/11/2017 | 20:58

”Violeta, prietena noastra cu cancer de col uterin si cu copilul autist, nu este bine deloc. I-a fost citit rezultatul ultimului tomograf, iar cancerul este tot acolo, in extindere chiar, in ciuda curelor de citostatice prin care a trecut pana acum. Medicul ei de la Istitutul Oncologic Fundeni i-a spus ca ar trebui sa inceapa urgent sedintele de radioterapie. Doar ca absolut toate paturile , de la radioterapie, sunt ocupate si nu o pot interna.

La sfarsitul lunii mai sau inceputul lunii iunie s-ar putea elibera un pat si ar putea-o interna…..Sau, daca, Doamne fereste, moare vreun pacient…se elibereaza un pat….

Imi vine sa urlu de durere si de neputinta! Am dat toata ziua telefoane, am incercat sa vad cum se poate gasi o solutie sa o interneze pe Violeta cat mai repede. In zadar. M-am consultat cu ea si, pana se va elibera vreun pat in spital, o sa o ajutam sa se cazeze la vreun motel sau casa in preajma spitalului. Sa inceapa de marti, 4 aprilie sedintele de radioterapie, sa mearga zilnic la spital sa faca terapia si apoi sa se intoarca la locul inchiriat.

Daca aveti vreo relatie la Institut sau daca stiti pe cineva care poate sa o ajute cu cazarea, sau chiar cu ceva banuti pentru a-i plati o camera, va implor sa ne dati de veste. Ar trebui sa faca cel putin 25-30 de sedinte, cate cinci pe saptamana. Am gasit pe net multe spatii de cazare in apropierea Institutului Oncologic, la preturi intre 100-120 lei/noapte”, scria în postarea distribuită pe Facebook de Andreea Marin. În postarea respectivă era şi un număr de telefon la care oamenii puteau suna pentru a o ajuta pe Violeta.

Andreea Marin a făcut şi ea apel la ajutorarea Violetei

Cazul Violetei din comuna Ursei (judeţul Dâmboviţa) a înduioşat o ţară întreagă. Femeia, mamă a trei băieţi, dintre care unul bolnav de autism, a încetat din viaţă, la o lună de când echipa emisiunii “Visuri la Cheie” i-a refăcut casa.

Prima locuinţă a Violetei arsese, iar ea şi copiii au fost nevoiţi să se mute într-un magazin nefolosit din sat. O fundaţie a reuşit să strângă bani pentru o nouă casă pentru femeie. Din păcate, între timp, Violeta a aflat că suferă de cancer.