Gestul emoționant făcut de Abi, într-o parcare din București. Ce s-a întâmplat atunci când s-a întâlnit cu o cerșetoare
Învârte banii cu lopata, însă atunci când sesizează cazuri ale unor oameni cu probleme, lasă fițele acasă și se implică în cel mai frumos mod cu putință, pentru a ajuta. Nimeni altul decât Abi Talent a făcut, zilele trecute, un gest de toată lauda.
Abi Talent are tot ce-și dorește: teancuri de bani, dar și haine și accesorii ce valorează zeci de mii de euro. Rivalul lui Alex Velea a făcut un gest extrem de frumos, zilele trecute, într-o parcare din București. Tânărul trapper care a rupt Youtube-ul în două și care devine fenomen ori de câte ori lansează câte o piesă s-a întâlnit cu o cerșetoare, însă ceea ce i-a spus femeia avea să-l emoționeze foarte mult pe artist.
Abi Talent se implică și ajută o familie nevoiașă
Mai exact, Abi a povestit pe Insta Story cum femeia cu pricina a venit la el și i-a spus: „Să dea Dumnezeu să ai și mai mult succes decât ai acum”, la care Abi i-a răspuns: „Mulțumesc, doamnă…dar de unde mă știți?” Ceea ce i-a zis mai apoi ceerșetoarea lui Abi Talent l-a impresionat profund pe trapperul care s-a gândit imediat și la un gest impresionant.
„Cum să nu te știu? Copiii mei sunt fanii tăi, nu e zi în care să nu-mi vorbească despre tine” i-a spus femeia, lui Abi Talent. Artistul a fost profund mișcat de cele auzite, așa că a luat inițiativa și le-a povestit fanilor săi că nu numai că va merge la ea acasă și îi va cunoaște pe copiii săi, care sunt fanii lui, ci le va acorda și o mână de ajutor.
„Am luat numărul de telefon al băiatului doamnei și nu numai că voi merge la ei acasă pentru a le face cea mai mare surpriză, însă îi voi ajuta” a mărturisit Abi, pe contul său de Instagram.